Firma Imobiliara din Bucuresti va investi 7,4 milioane de euro pentru construirea unui bloc cu 34 de apartamente in apropierea Palatului Parlamentului. "Cladirea va fi construita pe un teren de 1.300 de metri patrati, situat intre Palatul Parlamentului si hotelul Marriot, pe strada Sirenelor. Lucrarile vor incepe in luna mai si vor fi finalizate in circa 14 luni", a declarat, miercuri, agentiei MEDIAFAX, directorul de comunicare al companiei, Silviu Iordache. Imobilul va avea o structura de subsol, parter si opt etaje si va include 34 de apartamente cu doua, trei si patru camere, cu suprafete construite cuprinse intre 150 si 350 de metri patrati.
Preturile variaza in functie de tipul apartamentelor, intre 1.250 si 1.400 de euro, inclusiv TVA. "Toate apartamentele au fost deja contractate", a spus Iordache. El a adaugat ca investitia va fi finantata din sursele proprii ale companiei.
In toamna anului trecut, Imobiliara a finalizat un alt proiect rezidential, in aceeasi zona a Capitalei, pe strada Ion Creanga. Imobilul este structurat pe parter si cinci niveluri, dintre care ultimul retras si include 11 apartamente cu doua si patru camere. Valoarea totala a investitiei s-a ridicat la 3,2 milioane de euro.
De asemenea, compania a incheiat recent constructia a trei centre comerciale, in statiunile Saturn, Neptun si Venus.
In luna mai a acestui an, Imobiliara va incepe constructia unui bloc cu 30 de apartamente de vacanta in Predeal, beneficiarul proiectului fiind Editura Universul Enciclopedic. Pretul locuintelor va varia intre 1.200 si 1.400 de euro pe metru patrat construit, fara TVA, iar valoarea investitiei este evaluata la trei milioane de euro.
Firma de constructii Imobiliara SRL a fost infiintata in 2004 si desfasoara activitati de antreprenoriat in constructii si in domeniul dezvoltarilor imobiliare. Compania are doi asociati, Vlad Radu Popa si Irina Popa.
Sursa: Mediafax
Read Full Article