Autor: dowmedia04

În doar 5 zile la Beiuş, judeţul Bihor vor fi ridicate cu ajutorul a 150 de voluntari nord-irlandezi şi români 12 locuinţe noi pentru familii defavorizate;
• Proiectul Big Build 2010 este deja la a doua ediţie şi marchează Ziua Mondială a Locuirii, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite încă din 1986;
• Numeroase personalităţi din România şi Irlanda de Nord vor participa la lucrările de construcţie din proiect ca un gest de solidaritate cu zecile de mii de familii din România care trăiesc în condiţii inumane şi au nevoie urgentă de ajutor.

Între 4 şi 8 octombrie 2010, la Beiuş, judeţul Bihor, voluntari, personalităţi din România şi din lume, se vor reuni sub acoperişul unui amplu eveniment de construcţie rapidă, BIG BUILD 2010.

12 locuinţe noi vor fi ridicate în numai 5 zile pentru familii şi tineri dezavantajaţi care locuiesc în condiţii foarte grele.

 

Lansarea proiectului BIG BUILD va avea loc luni 4 octombrie, Ziua Mondială a Locuirii și sărbătorită în fiecare an în prima zi de luni a lunii octombrie, în întreaga lume. Această zi a fost desemnată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite cu scopul de a atrage atenţia asupra stării precare a comunităţilor în care trăim şi asupra dreptului fundamental al omului la o locuinţă sănătoasă şi decentă.

 

Cei 150 de voluntari din Irlanda de Nord dar şi din ţara noastră, vor începe lucrările de construcţie luni dis-de-dimineață, alături de beneficiarii acestui ambiţios proiect, pentru ca cele 12 locuinţe să fie gata până la sfârșitul săptămânii.

 

„Le mulţumesc din suflet tuturor celor care mă vor ajuta să-mi construiesc casa. Lecţia pe care am învătat-o de la ei e importantă şi n-o voi uita niciodată: tot timpul voi încerca să-i ajut şi eu pe cei care au nevoie sprijinul meu, de cite ori voi avea ocazia!”a spus Zoltan Kiss, unul dintre beneficiarii Big Build 2010, care a crescut în orfelinat și niciodată nu a cunoscut sensul cuvântului, “acasă”.

 

Big Build a devenit cel mai important eveniment anual al Habitat for Humanity România. Anul trecut, în aceiaşi comunitate bihoreană, peste 200 de voluntari români şi internaţionali au ridicat 10 locuinţe în numai 5 zile, alături de beneficiarii proveniți din orfelinate, de personalitați ale sportului românesc, de diplomaţi şi de politicieni din Europa occidentală şi România.

 

“Mi-a plăcut tare mult atmosfera de şantier pe parcursul celor 5 zile foarte obositoare, dar atât de încărcate cu emoţii. Am fost mulţi, am lucrat susţinut şi ne-am simţit cu toţii, extraordinar. Am cunoscut familia care locuieşte acum în casa ridicată şi cu ajutorul meu, pentru că a lucrat cu noi pe durata proiectului.” îşi aminteşte Ian Caddell, voluntar Big Build 2009.
 

Read Full Article

Care este cea mai avantajoasă soluţie pentru ieşirea dintr-o situaţie de criză? Adoptând noi politice, noi tehnologii, materiale sau chiar o altă filosofie a ciclurilor economice. Definirea şi aplicarea în ultima perioadă a principiilor dezvoltării durabile, ca metodă activă şi naturală a realizării unor cicluri economice mai lungi, constituie o preocupare constantă atât a structurilor oficiale cât şi neguvernamentale din ţările UE. Subscriind acestui nou tip de abordare sistemică, APMCR îşi propune realizarea unei conferinţe naţionale în data de 07.10.2010, la Complexul Expoziţional Romexpo-Sala Titulescu, cu tema: „Ecomateriale de construcţii – o şansa pentru dezvoltarea durabila a României„

 

Noutatea acestei conferinţe, ne-a declarat dl. Claudiu Georgescu, Preşedintele APMCR, va fi organizarea în paralel cu prezentările şi dezbaterile a unei miniexpoziţii cu produse ecologice pentru construcţii, produse ce valorifica potenţialul agricol sau forestier şi ce pot deschide drumul unei reindustrializări durabile a României, mai ales că directiva EPBD revizuită anul acesta în luna mai stabileşte targheturi ambiţioase pentru 2020 şi anii următori. “Implementarea acestei directive revizuite va genera o piaţă a produselor pentru construcţii de peste 20 mld. Euro în următorii ani şi este păcat să ratăm o asemenea şansă.”

 

Conferinţa va fi structurată pe următoarele teme principale: prezentare şi expunere de ecomateriale pentru construcţii realizate în Romania şi UE; legislaţie – de la definirea ecomaterialelor de construcţii la finanţarea producătorilor; casele ecologice şi casele verzi- concepte, realizări perspective în România; fonduri structurale disponibile pentru aceste activităţi,cooperare în proiecte.
Conferinţa va fi realizată cu sprijinul autorităţilor de resort, al ONG-urilor de profil şi al producătorilor de materiale de construcţii ecologice din ţară şi din UE.

 

„Sperăm ca prin discuţiile ce vor avea loc, prin contactele cu producătorii şi prin interesul arătat de publicul larg acestui domeniu să determinăm adoptarea unor măsuri care să conducă la o abordare sistemică şi chiar a unei strategii naţionale de dezvoltare a producţiei de materiale pentru construcţii, pentru realizarea unei eficienţe energetice a clădirilor compatibilă cu resursele locale de materii prime, astfel încât locuirea să capete alte valenţe calitative decât cele din prezent” a mai declarat Preşedintele APMCR.
 

Read Full Article

Bancile vin cu oferte mai buna in cazul executarilor silite, coborand preturile iar unele dintre ele dau si credite celor interesati, potrivit publicatiei Incont.

 

Astfel ca la aceasta ora puteti gasi in Bucuresti apartamente de doua sau trei camere la preturi care incep de la 27.000 de euro.

 

Exista de asemenea oferte bune si la case in Bucuresti care incep de la 53.000 de euro.

 

Un lucru e clar, daca vrei sa stati in centru langa Intercontinental, puteti achizitiona un apartament la 27.000 de euro. Iar daca va doriti o locuinta cu trei camere veti avea de ales intre oferte care incep de la 37.000 de euro.

Interesul este tot mai mare pentru bunurile silite, mai ales daca bancile vin cu astfel de oferte.  

Read Full Article

Din cauza pietei imobiliare din Romania care nu pare a fi in revenire, notarii cer Ministerului Justitiei scaderea cu 90% la tarifele serviciilor notariale, respectiv cumparari, vanzari de locuinte, mosteniri sau ipoteci.

 

Preturile vor scadea in functie de fiecare serviciu notarial in parte, dar va exista un onorariu fix de 100 de lei. De exemplu tariful unei autentificari de contract de ipoteca, fiind vorba de un imprumut de 100.000 de lei, se va plati doar 575 lei si nu 875 lei cat este momentan, potrivit publicatie Stiriazi.

Notarii mai cer Ministerului Justitiei si comisioane care sa fie stabilite de stat pentru cumpararea de locuinte prin programul Prima Casa sau locuinte ANL. 

Read Full Article

Potrivit unui studiu Impact Developer & Contractor, care a luat in calcul 30.000 de locuitori ai Bucurestiului, se pare ca intr-adevar criza economica si-a spus cuvantul. Bucurestenii nu mai cauta apartamente prea mari, ci ei se multumesc cu locatii de pana in 60 mp, potrivit publicatiei Capital.

 

Se pare ca acestia se orienteaza mai mult in functie de designul interior si dau mai putina importanta suprafetei apartamentului.

 

Evident ca majoritatea motiveaza aspectul financiar al problemei.

 

Acest lucru se intampla de mult in tarile din Vest unde de exemplu in Suedia suprafata medie a unei locuinte este de 83 mp. In Anglia, suprafata medie a unui apartament este de 76 mp.

 

La Targul National Imobiliar ce s-a desfasurat in perioada 23-26 septembrie la Palatul Parlamentului, ofertele la garsoniere au inceput de la 61.149 de euro. 

Read Full Article

Potrivit Newsin, pretul caselor a inregistrat o scadere in acest an, de exemplu casele din Corbeanca, avand o suprafata de 150 de metri patrati sunt gasite la un pret cu 40% mai mic decat la inceputul anului. O astfel de casa va costa sub 123.000 euro.

 

Nici in Patelimon situatia nu sta mai rau, aici casele cu suprafata de peste 150 mp scazand cu 16%. O casa de aproximativ 150 mp o veti putea achizitiona la pretul de 83.250 euro.

 

Pretul caselor a scazut si in Otopeni, dar totusi aici se mentin valorile la aproximativ 1.124 euro/mp pentru o locuinta cu suprafata de pana la 150 mp.

 

In Brasov, mai exact in localitatea Sanpetru a fost inregsitrata cea mai mare ieftinire, pretul scazand cu 19% fata de anul trecut de exemplu. Astazi puteti cumpara o casa in aceasta zona la 767 euro/mp.

 

Casele din Cluj s-au ieftinit mai mult decat apartamentele, cu aproximativ 23% fata de inceputul anului. Veti plati 455 euro/mp pentru o casa de pana la 150 mp.

Si in Timisoara au fost inregistrate ieftiniri, mai exact casele cu o suprafata mai mica de 150 mp au scazut cu 17%.  

Read Full Article

O veste buna pentru clientii Raiffeisen. Raiffeisen Banca pentru Locuinte (RBL) restituie o parte din comisionul de deschidere clienţilor care economisesc. In acest sens, toti clientii RBL care economisesc o perioada de minim 5 ani, primesc un bonus de 16% din valoarea comisionului platit de acestia la deschiderea contractului de economisire-creditare.

 

Clientii RBL primesc in perioada de economisire, pe langa dobanda oferita de banca de 3%, si prima de stat de 25% pe an, in limita a 250 euro pe an. Mai mult, veniturile obtinute din prima de stat sunt neimpozabile. Conform prevederilor legale, dobanda oferita de banci la depozite se impoziteaza, prima de stat fiind singurul venit neimpozabil pe care un client îl poate obtine prin intermediul unei banci.

 

In plus, clientii RBL pot obtine deductibilitati fiscale pentru sumele economisite, in limita a 300 de lei pe an.

 

Astfel, pentru a putea beneficia de bonusul oferit de RBL, clientii trebuie sa indeplinească simultan urmatoarele conditii:

– sa fi economisit minim 50% din valoarea contractului de economisire-creditare ( suma contractata)

– sa fi economisit cel putin 5 ani cu RBL

– la finalul perioadei de economisire, nu opteaza pentru un credit in lei cu dobanda fixa

– data de semnare a contractului de economisire-creditare sa fie incepand cu luna iulie 2010 

Read Full Article

Proiectului "Construim sperante impreuna" i s-a alaturat Millennium Bank pentru a construi o casa pentru opt tineri cu dizabilitati intelectuale sau locomotorii. Un grup de 23 de voluntari angajati ai Millennium Bank au lucrat pe santierul Habitat for Humanity din Clinceni, judetul Ilfov.

 

Echipa a lucrat sambata, 18 septembrie 2010, la izolarea interioara si exterioara a locuintei pentru cei opt tineri cu dizabilitati. Voluntarii au fost supravegheati in permanenta de constructori cu experienta ai Habitat si au fost ajutati la muncile usoare de cativa dintre tinerii beneficiari ai locuintei, care locuiesc momentan in casele de tip familial ale Fundatiei Motivation Romania.

 

Locuinta protejata din Clinceni este o casa speciala, destinata persoanelor cu dizabilitati locomotorii sau intelectuale, ce le asigura acestora conditii de existenta si autonomie sociala.

 

Proiectul "Construim sperante impreuna" este derulat de Asociatia Habitat for Humanity si Fundatia Motivation Romania, cu sprijinul Fundatiei Vodafone Romania.

 

Habitat for Humanity Romania construieste si renoveaza locuinte simple, decente si accesibile ca pret pentru si impreuna cu familiile nevoiase al caror viitor este afectat grav de conditiile in care acestea locuiesc. Materialele provin din donatii si sponsorizari, iar constructia este realizata de catre voluntari impreuna cu familiile beneficiare. Pana acum, peste 1.600 de familii din Romania si 350.000 de familii din 100 de tari beneficiaza de case construite prin programul Habitat.

 

Fundatia Motivation Romania este o organizatie neguvernamentala infiintata in 1995 pentru a oferi scaune rulante personalizate si servicii de viata independenta persoanelor cu dizabilitati din Romania. Incepand din 2003, Motivation ofera servicii rezidentiale si educative in comunitate pentru 37 de copii si tineri cu dizabilitati severe transferati dintr-un centru de plasament. Unii dintre tinerii cu dizabilitati din casele de tip familial Motivation participa la competitii sportive nationale si internationale Special Olympics. Din 2006, Motivation ofera servicii de facilitare a angajarii persoanelor cu dizabilitati din intreaga tara.

 

 

Read Full Article

Banca Comerciala Romana lanseaza creditul de investitii imobiliare “CASA MEA BCR”, cu marje de dobanzi incepand de la 4,5%/an

Marje de dobanzi foarte avantajoase incepand de la 4,5%/an
Comision de analiza a dosarului ZERO
Asigurarea gratuita a imobilului pe toata perioada de creditare

Bucuresti, 21 septembrie 2010 – Banca Comerciala Romana (BCR) lanseaza, in cadrul unei campanii promotionale demarate luni 20 septembrie a.c., creditul de investiţii imobiliare CASA MEA BCR in EUR, cu marje de dobanzi foarte avantajoase incepand de la 4,5%/an.

 

Totodata, BCR ofera clientilor sai comision de analiza a dosarului ZERO, atat pentru creditele nou acordate, cat si pentru cele care se refinanteaza, dar si asigurarea gratuita a imobilului pe toata perioada de creditare.
Clientii care solicita creditul CASA MEA BCR beneficiaza de o oferta de exceptie pentru finantarea investitiei imobiliare, cu dobanda variabila pe toata perioada de creditare, acordat în EUR avand ca destinatie achizitionarea sau construirea unei locuinte si pentru refinantarea unui credit pentru investiţii imobiliare (ipotecar/imobiliar) contractat anterior.

Clienti cu istoric BCR si clientii care vireaza salariul sau vor vira salariul prin contul BCR beneficiaza de dobanda – EURIBOR 6M + 4,5%/an, iar clientii care nu sunt cu istoric BCR si care nu vireaza salariul prin BCR dobanda este de EURIBOR 6M + 4,9%/an, ambele variante fiind valabile in cazul unui avans de 25%.

BCR percepe un comision de administrare credit lunar de 0,02% aplicat la soldul iniţial a creditului.

Read Full Article

In urma targurilor imobiliare din aceasta toamna, dezvoltatorii au reusit sa contureze mai bine profilul celor interesati de apartamente in acest moment in capitala.

 

Cerea de case este inca foarte mare si o mare parte din dezvoltatori s-au adaptat nevoilor cumparatorilor, bugetelor reduse ale acestora dar si efectelor negative ale crizei.
Cuplurile tinere, pana in 30 de ani, cu sau fara copii, cauta invariabil garsoniere sau maxim apartamente cu doua camere, locuinte care sa se incadreze cat mai bine in programul Prima Casa.

 

Familiile cu varste cuprinse intre 35 si 45 de ani, cu copii, sunt interesate de locuinte cu 3 sau 4 camere. Majoritatea acestora locuieste in doua maximum trei camere si are nevoie de mai mult spatiu. Ideal pentru acestia ar fi sa-si vanda actualul apartament si, cu banii incasati pe acesta plus rate direct la dezvoltator pentru restul de bani, sa-si cumpere unul mai mare.

 

In cadrul targului TIMON, Adama a avut oferte promotionale atat pentru apartamentele de doua camere cat si pentru cele de 3 camere, cu preturi pornind de la 63.318 Euro + TVA si pana la 108.000 Euro cu TVA inclus. Pe parcursul ultimului targ la care am participat cei mai interesati au fost tinerii, care doresc achizitionarea apartamentelor de doua camere declara Asher Lax, VP Marketing & Sales la Adama.

Read Full Article