Categorie: Imobiliare

Preturile caselor si apartamentelor vor fi majorate, pana la sfarsitul anului, cu 5-10%, pe fondul unei cresteri a numarului de contractanti ai creditelor ipotecare, dupace BNR a lasat la alegerea bancilor dacavor solicita avans, apreciaza agentii imobiliari. Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a eliminat, vineri, obligativitatea avansului pentru creditele acordate populatiei, care se situa la 25% din suma imprumutatain cazul creditelor ipotecare si la 30% pentru creditele de consum.

De asemenea, BNR a modificat modul de calcul al limitelor de indatorare pentru populatie, urmand ca fiecare bancasastabileascanorme interne de expunere fatade clientii persoane fizice, care vor fi aprobate de Directia Supraveghere a bancii centrale, in functie de profilul de risc al fiecarei institutii de credit.

Astfel, bancile vor putea decide in functie de propriile criterii dacavor solicita un avans la credite sau nu si care va fi dimensiunea acestuia in functie de valoarea totalaa tranzactiei. Normele trebuie insaavizate de catre directia de specialitate a bancii centrale.

Operatorii imobiliari apreciazacadecizia va determina o majorare a preturilor la locuinte, deoarece numarul persoanelor care vor contracta credite ipotecare, profitand de eliminarea avansului, va creste.

"Cererea pe piatava fi mai mare, in special pentru case si apartamente cu preturi de panala 150.000 euro, destinate populatiei cu venituri medii", a afirmat directorul general al agentiei imobiliare Rominternational, Cezar Lazarescu.

Noile preturi la locuinte, determinate de eliminarea avansului pentru credite, vor fi influentate pe parcursul anului si de majorarea costurilor pentru materiale de constructii si forta de munca.

"In mod sigur, decizia BNR va influenta piata imobiliaraatat pe segmentul apartamentelor, cat si pe cel al caselor. Preturile locuintelor ar fi urcat oricum, in acest an, cu 5-10%, ca urmare a scumpirii materialelor si a fortei de muncadin constructii, iar eliminarea avansului la creditele ipotecare va face ca majorarea totalaa preturilor la locuinte safie de 15-20%", a declarat directorul general al agentiei imobiliare Real Time, Ion Catutoiu.

Directorul general al agentiei Unic Company, Cristian Ungureanu, a apreciat la randul sau caeliminarea avansului la creditele ipotecare va incuraja mai multe persoane saimprumute bani de la bancapentru a achizitiona locuinte, ceea ce va conduce la o crestere a preturilor de panala 10%, in special pentru apartamente.

Bancherii au apreciat camasura, ale carei prevederi detaliate nu au fost incastabilite, va duce la scaderea avansului mediu, iar gradul de indatorare si contributia imprumutatului vor oscila, cel mai probabil, in functie de calitatea clientului.

Unii bancheri au apreciat caar putea avea loc si cresteri de preturi pentru locuinte, care ar putea fi urmate de o scadere abrupta.

Sursa: Mediafax

Read Full Article

Bucurestiul si Sofia se numara printre destinatiile preferate de investitorii imobiliari in anul 2007, care considera ca sunt segmente pe piata unde oferta este subdezvoltata, potrivit celui mai recent studiu realizat de Urban Land Institute si firma de consultanta PricewaterhouseCoopers. Desi nu se afla in top 25 in functie de nivelul riscului proportional cu veniturile generate, de gradul de dezvoltare a pietei si perspectivele de dezvoltare, Bucurestiul si Sofia au fost indicate de mai multi investitori imobiliari ca fiind locatii bune pentru investitii, se arata in studiul Emerging Trends in Real Estate Europe 2007.
          

 "Investitorii au mentionat mai multe orase europene pe parcursul sondajului. Bucurestiul si Sofia au fost indicate insa de catre mai multi oameni de afaceri decat alte orase. Aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 va afecta in mod pozitiv pietele imobiliare din Bucuresti si Sofia in urmatorii ani", se arata in studiu.

Una dintre cele mai importante perspective de dezvoltare in Bucuresti o ofera, in opinia analistilor Urban Land Institute, segmentul spatiilor hoteliere, dar investitorii sunt sfatuiti sa fie prudenti in realizarea investitiilor, dat fiind ca Romania nu este o locatie turistica foarte importanta.

De asemenea, segmentul spatiilor de birouri reprezinta o optiune buna pentru investitii in Bucuresti, desi piata Capitalei este mica, cu un potential limitat. in acelasi timp randamentele de 6,5% oferite de investitiile in imobile de birouri arata ca acest segment a devenit scump.

Repondentii au apreciat ca riscul real, in special in Bucuresti este mult mai redus decat cel care este perceput din exterior. in plus, intervievatii au mentionat ca in cele doua orase sunt inca anumite sectoare imobiliare care au o oferta foarte redusa, ceea ce ofera oportunitati bune de dezvoltare.
           
"Pe aceste piete este nevoie de mai multe spatii, dar trebuie sa tinem cont ca nu exista un dezechilibru extrem in sectorul imobiliar", se precizeaza in studiu.

Pe prima pozitie in preferintele investitorilor se afla Parisul, cu o piata considerata buna, desi prea scumpa. Capitala Frantei este urmata de Londra, unde raportul dintre riscuri si venituri se imbunatateste de la an la an si de Stockholm, considerat unul dintre orasele cu cele mai reduse riscuri.

Urmatoarele pozitii sunt ocupate de Munchen, Lyon, Helsinki, Madrid, Barcelona, Hamburg si Copenhaga.

Alte orase interesante pentru investitii de catre repondenti, dar plasate in a doua categorie ca importanta, sunt Istanbul, Edinburgh, Zurich, Milano, Viena, Praga, Bruxelles, Roma, Moscova si Budapesta.

Sondajul Emerging Trends in Real Estate Europe 2007 a fost realizat prin intervievarea a 228 de companii internationale din domeniul serviciilor imobiliare, dezvoltare imobiliara, al bancilor de investitii, investitori institutionali etc.

Urban Land Institute este o organizatie non-profit care reuneste peste 34.000 de membri din intreaga lume, cu activitati in domeniul imobiliar.

Read Full Article

Stocul de spatii comerciale in capitala se va dubla in urmatorii doi ani pana la o suprafata de 245.500 metri patrati, deoarece in acest interval vor fi date in folosinta proiecte mari de centre comerciale, arata un studiu publicat de compania DTZ Echinox. "Proiectele aflate in derulare in perioada 2007 si 2009, indica o crestere de trei ori a centrelor comerciale de tip mall in capitala in urmatorii ani fata de stocul actual. in prezent, ponderea spatiilor comerciale inregistrata in capitala este de 0,07 mp pe cap de locuitor, considerabil mai mica decat rata inregistrata in orase din tari ale Europei Centrale si de Est", a precizat consultantul departamentului de cercetare al DTZ Echinox", Adriana Neagu pentru NewsIn.

Potrivit acesteia, chiriile spatiilor comerciale din Bucuresti au inregistrat o usoara scadere in acest an, de la 32 euro mp/luna in 2006 la 25 euro mp/luna in acest an, datorita cresterii ofertei de spatii comerciale, dar si a proiectelor ample aflate in derulare. Pana la orizontul lui 2009 urmeaza o perioada de stabilizare a chiriilor, mai estimeaza DTZ.

Zone ale capitalei care duc lipsa de noi spatii comerciale sunt Bulevardul Magheru, Calea Victoriei si Calea Dorobantilor, dar si alte zone de langa Bulevardul Mosilor, unde chiriile depasesc 100 euro pe metru patrat, se apreciaza in studiu.

In prezent, disponibilul de 130.000 de metri patrati este alcatuit din Bucuresti Mall, lansat in 1999 de Anchor Group si Plaza Romania, lansat de acelasi dezvoltator in 2004, Unirea Shopping Center, controlat de Nova Trade si City Mall, lansat in 2005 de Jaguar Development.

O puternica dezvoltare de spatii comerciale se va inregistra, in urmatorii ani, in sectorul 6, unde Modus Properties va ridica centrul comercial Colosseum, de 140.000 de metri patrati, iar compania germana ECE Projekmanagement va construi segmentul comercial al proiectului Sema Parc, de 100.000 de metri patrati.

De asemenea, o crestere importanta a spatiului comercial se va inregistra si in sectorul 1, unde se construieste Baneasa Shopping City, de 65.000 de metri patrati (in cadrul proiectului Baneasa), centrul comercial Promenada, care va fi dezvoltat de Raiffeisen Evolution (33.000 de metri patrati) si Galleria Bucharest, construita de catre dezvoltatorul israelian GTC.

Potrivit planurilor existente in prezent, o dezvoltare importanta va avea loc in sectorul 5, unde grupul britanic Mivan va construi Liberty Mall (pana in 2008) de 26.000 de metri patrati, se mai arata in studiu. Tot in sectorul 5 compania Africa Israel va construi Cotroceni Park, care va avea 53.000 de metri patrati, iar Plaza Centers pregateste Metropola Center pana in 2010.

In sectorul 3 al capitalei, dezvoltatorul Anchor Group va finaliza, in 2007, extinderea Bucuresti Mall cu 8.000 de metri patrati, iar dezvoltatorul Trigranit va construi Esplanada, pana in 2010.

De asemenea, dezvoltatorul EMCT va construi in sectorul 4, pana in 2009, centrul comercial Sun Plaza, care va avea 76.600 de metri patrati.

DTZ este o companie internationala de servicii si consultanta imobiliara cu o retea de circa 200 de birouri in 163 de orase. DTZ Echinox este din noiembrie 2002 reprezentanta locala in Romania a companiei internationale imobiliare DTZ. in prezent stocul de spatii comerciale din Bucuresti este estimat la 123.500 metri patrati in prezent, apreciaza analistii companiei DTZ Echinox.

Sursa: NewsIn

Read Full Article

Casele de vacanta in stil rustic sunt cautate de straini si romanii cu "dare de mana" care sunt dispusi sa investeasca minimum 40.000 euro, sustin analistii pietei imobiliare "Cei mai interesati de o locuinta la munte, in stil rustic, s-au aratat belgienii, englezii si nemtii, iar dintre conationali, constantenii si bucurestenii", a precizat Daniel Negrea, manager al ImmoLand Company. Marginimile Sibiului, Bran Moeciu, Sinaia si Breaza sunt cele mai solicitate zone in acest sens. Unele case au fost achizitionate si transformate in pensiuni", a adaugat Negrea.

"Atunci cand isi cumpara o casa de vacanta, strainii se intereseaza in special de infrastructura pentru a ajunge cat mai repede si in siguranta la destinatie, a precizat purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), Radu Zilisteanu. in opinia sa, preturile acestor case sunt destul de piperate pentru romanul de rand, iar o crestere a cererii va fi posibila in conditiile in care creditul ipotecar ar putea fi contractat in conditii facile.

La inceputul deceniului, o "casa de tara" putea fi cumparata cu 2.000 – 3.000 de dolari, ceea ce insemna mai putin de jumatate din pretul unei garsoniere ieftine in Bucuresti, a afirmat Artur Silvestri intr-o analiza prezentata in Monitorul Imobiliar.

Conform lui Silvestri, scumpirea "caselor de tara" a fost determinata in special de cresterea preturilor pe ansamblul pietei imobiliare, dar si a cererii venita din partea unor speculatori interesati de regiunile pitoresti pentru a obtine profit intr-un timp relativ scurt.

Casele de vacanta situate in localitatile din jurul Sibiului se vand la preturi cuprinse intre 40.000 si 50.000 euro. Acestea sunt construite in special din lemn, au in medie 100 metri patrati construiti si un teren in jurul casei intre 500 metri patrati si 1.000 metri patrati. Cei care vor sa cumpere numai terenul pentru a construi o locuinta in aceste zone trebuie sa achite de la 6 – 12 euro euro metrul patrat (Sebesul de Jos), pana la 30 – 45 euro metrul patrat in Predelus (zona Bran).

Sursa: NewsIn

Read Full Article

Piata imobiliara din Romania este sigura si profitabila pentru marile companii straine care vor sa investeasca in Romania, cu un randament de 20 – 30 % in 12 luni, a precizat directorul companiei imobilare Arc Property, Alastair Norman, citat de pagina de internet www.realeestate.tv Romania a devenit o piata interesanta pentru investitori, in special dupa aderarea la Uniunea Europeana, a spus Norman. in opinia sa, piata din Romania este inca imatura, chiar daca randamentul estimat este unul important, de 20-30 la suta pe an.

Directorul companiei imobiliare Arc Property considera ca investitiile in imobilele din Romania nu reprezinta un factor major de risc pentru potentialii cumparatori, insa recomanda acestora sa aiba grija in relatia cu dezvolatorii si intermediarii prin care efectueaza tranzactiile.

Compania imobiliara Arc Property intemediaza tranzactii pe piata imobiliara din Letonia, Slovacia, Estonia si Romania.

Sursa: NewsIn

Read Full Article

Apartamentele rezidentiale din Bucuresti s-ar putea ieftini pe termen mediu si lung, in conditiile in care preturile au atins deja pragul de sus, estimeaza analistii imobiliari. Preturile apartamentelor noi se vor mentine la acelasi nivel, cel putin o perioada de timp, deoarece oferta este in continua crestere, iar actualul stoc nu este de cea mai buna calitate, a declarat pentru NewsIn directorul de marketing al agentiei imobiliare Locic, Bogdan Ursu.

Potrivit unui studiu realizat de compania imobiliara, Jones Lang LaSalle, in unele cazuri preturile sunt mai mari decat in orase din Europa Centrala si de Est, chiar daca actualul stoc rezidential este de o calitatea precara. Conform studiului, scumpirea locuintelor a survenit pe fondul unei cereri ridicate si a unei disponibilitati crescute pentru creditele ipotecare. Locuintele din noile ansambluri rezidentiale se vand la preturi incepand cu 1.200 euro pe metru patrat si ajung pana la 2.000, respectiv 3.700 euro metru patrat pentru apartamentele de lux. Pentru Bucuresti, deficitul de locuinte se ridica la circa 5.000 de unitati anual, mai precizeaza analistii Jones Lang LaSalle.

"O eventuala scadere a preturilor la apartamente se va inregistra dupa circa 1,5 ani, cand proiectele rezidentiale vor intra in piata", a declarat presedintele agentiei imobiliare Regatta, Mircea Uzunov. El a adaugat ca in prezent exista un deficit de oferta, avand in vedere ca se construieste mult prea putin in comparatie cu cererea.

Totodata, profesorul de gestiune imobiliara la UFI Bruxelles, Artur Silvestri a declarat pentru NewsIn: "Preturile apartamentelor "standard" se tempereaza in mod evident desi cererea ramane foarte ridicata. Astfel, cresteri sau scaderi de pana la 5% (inerente unei piete imobiliare fara "injectii masive de capital") vor fi de asteptat. Pentru asa-zisele "apartamente de lux", care la Bucuresti costa mai putin decat in periferiile Parisului, vor fi anumite cresteri, dar care nu asigura un randament spectaculos. Cresterea nu va depasi 10-12% si incetineaza catre sfarsitul anului”.

Pe de alta parte, Razvan Jelesneac, communication manager la Eurisko vede o eventuala crestere a preturilor, in contextul scumpirii materialelor de constructie si a salariilor din acest sector.

Sursa: Newsin

Read Full Article

Preturile apartamentelor din blocurile vechi din Bucuresti s-ar putea reduce in acest an, pentru prima data, ca urmare a finalizarii unor proiecte rezidentiale, a declarat, joi, presedintele Asociatiei Agentiilor Imobiliare din România (ARAI), Ruxandra Cleciu.

"Desi preturile apartamentelor vechi s-au majorat in primele doua luni ale anului cu 10-20%, primele proiecte noi care vor fi finalizate in acest an vor concura serios apartamentele vechi. De aceea, credem ca in acest an, pentru prima data, va avea loc o reducere a preturilor locuintelor vechi", a afirmat Cleciu la o conferinta de presa privind anuntarea târgului de apartamente Condominium.

Târgul va avea loc in perioada 15-18 februarie si va reuni aproape 35 de proiecte imobiliare, care totalizeaza peste 4.000 de apartamente. Valoarea totala a proiectelor expuse spre vânzare la târg depaseste 750 de milioane de euro. La expozitie vor participa, de asemenea, firme de design interior si banci.

Cleciu a precizat ca in Bucuresti se afla in diferite stadii de dezvoltare proiecte rezidentiale care totalizeaza 15.000 de unitati locative, in timp ce necesarul de locuinte este estimat la circa 60.000 de unitati.

"Cererea este foarte mare, pe acest fond proprietarii de locuinte vechi isi permit sa creasca pretul, doar spunând ca am intrat in Uniunea Europeana. Nu intelegem cum a afectat acest lucru preturile apartamentelor, astfel incât acelasi apartament costa cu 20% mai mult decât in decembrie", a spus Cleciu.

Reprezentantul ARAI a precizat ca lansarea proiectelor de locuinte va determina si o modificare de perceptie a cumparatorului.

"Cei care doresc sa cumpere o locuinta nu au incredere inca in noile dezvoltari. Dupa finalizarea primelor proiecte, acestia vor putea sa decida mai usor ce fel de locuinta sa achizitioneze", a mentionat Cleciu.

Si directorul executiv al directiei de credite retail al Bancii Comerciale Române, Dorin Cojocaru, apreciaza ca preturile apartamentelor vechi sunt mentinute la niveluri mari datorita cererii mari si a ofertei reduse.

"In zona euro, investitiile rezidentiale au reprezentat anul trecut 48% din totalul investitiilor imobiliare, in timp ce in România acest procent a fost de doar 25%", a aratat Cojocaru.

El a mentionat ca piata rezidentiala locala este atipica fata de cea din statele care au aderat in 2004 la Uniunea Europeana, unde preturile au scazut dupa integrare cu 20-25%.

"In România preturile apartamentelor vechi au crescut, contrar evolutiilor din statele care au aderat inaintea noastra. Atâta timp insa cât cererea va fi mai mare ca oferta, trendul de crestere a preturilor se va mentine", a mai spus Cojocaru.

La târgul Condominium vor fi expuse 90 de modele de apartamente cu preturi cuprinse intre 45.000 de euro si câteva sute de mii de euro, localizate in Bucuresti, in zone limitrofe Capitalei si pe malul Marii Negre.

 

Read Full Article

Bancile tureaza motoarele pe ipotecar. Mai multe institutii de credit si-au imbunatatit vizibil oferta de imprumuturi destinate cumpararii/constructiei unei case, cu scopul de a se plasa cat mai bine pe o piata care promite. Cele mai sesizabile modificari sunt extinderea perioadei de rambursare, reducerea pronuntata a dobanzilor si eliminarea unor comisioane. Si pentru ca tacamul sa fie complet, unele banci au adaugat ofertelor promotionale si premii speciale pentru clientii norocosi (OTP Bank da o Toyota Avensis prin tragere la sorti).

Pe 35 de ani, pentru a le da o sansa si celor cu salarii mai mici

Principalele probleme cu care se confrunta persoanele care vor sa contracteze un credit ipotecar sunt legate de restrictiile BNR cu privire la nivelul maxim de indatorare si la avansul de 25%. In privinta aportului propriu, lucrurile se vor schimba radical peste cateva luni, cand – potrivit modificarilor operate in legea creditarii – bancile vor putea include in portofoliul de produse si credite pentru locuinta fara avans. Daca aici reglementarile Bancii Centrale le vor ajuta pe banci, lucrurile nu stau la fel atunci cand vine vorba de limita de indatorare. Pe principiul fiecare se descurca cum poate, institutiile de credit ofera diverse solutii solicitantilor de finantare pentru a se putea "califica" la un imprumut care sa le permita achizitionarea casei mult visate. Dupa cum se stie rata lunara a unui credit pentru locuinta nu poate fi mai mare de 35% din venitul lunar net. Astfel, pentru a imprumuta o suma suficient de mare, clientul are nevoie de dobanzi mai mici si/sau de o perioada de rambursare mai mare. Bancile stiu asta si au luat masuri in acest sens. Consecinta? In acest moment, piata creditelor ipotecare dispune de trei oferte de finantare pe 35 de ani. Bancpost, OTP Bank si CEC sunt institutiile de credit care au mizat pe asemenea produse. Alte opt banci ofera imprumuturi pentru locuinta cu o perioada de rambursare de 30 de ani: BCR, ABN Amro Bank, Banca Romaneasca, Finansbank, Piraeus Bank, ING Bank, Alpha Bank si Volksbank.

S-au inmultit dobanzile mici

Luna ianuarie a consemnat un trend descrescator pentru dobanzile la creditele pentru locuinta. Primele semnale le-a dat Volksbank si BCR. A urmat OTP Bank si lucrurile nu se vor opri aici. BRD a afisat deja pe site-ul sau un mesaj atractiv pentru cei care doresc un credit pentru locuinta: "Dobanzi exceptionale la creditele ipotecare/imobiliare in euro in perioada 01.02 – 31.03. 2007". Cine urmeaza?

Miza pe francii elvetieni

Tot mai multi romani sunt tentati de imprumuturile in franci elvetieni. Motivele sunt legate mai ales de dobanzile scazute, care pot fi cu pana la trei procente mai mici decat la creditele in euro sau lei si de sumele mai mari ce pot fi imprumutate. Atractia clientilor pentru aceasta moneda nu a lasat indiferente bancile, mai multe institutii de credit incluzand francul elevetian ca moneda de finantare imobiliara: Bancpost, Raiffeisen Bank, Volksbank, OTP Bank, Piraeus Bank si Banca Romaneasca.

Read Full Article

Pretul apartamentelor va continua sa creasca cu 5-7 % si in 2007, iar reprezentantii agentiilor imobiliare bucurestene vad o calmare a pietei apartamentelor din Capitala doar peste doi-trei ani, odata cu finalizarea marilor proiecte rezidentiale.

Analistii companiilor de consultanta imobiliara sustin ca goana romanilor dupa case face ca pretul apartamentelor sa nu scada inca, ba chiar mai mult, costurile pentru achizitionarea unui apartament la bloc cresc constant. De aceeasi parere sunt si agentii imobiliari care vad si in 2007 o crestere, cu 5-7 % a preturilor la locuinte, in special la cele din zonele centrale.

"Preturile vor continua sa creasca. Cel putin aceasta este tendinta pietei si asta din cauza ca, in prezent, oferta este mult mai mica decat cererea. Vad, totusi, o calmare a pietei si, totodata, o stagnare a preturilor cel mai probabil in doi-trei ani atunci cand cele mai multe proiecte rezidentiale vor fi finalizate", a declarat pentru NewsIn, Andrei Botis, reprezentantul Agentiei Imobiliare Property Partners. Reprezentantul Property Partners mai spune ca cererea cea mai mare pentru cumpararea apartamentelor vine din partea persoanelor cu venituri medii.

Roxana Gologan, de la Agentia Lelimond, considera ca pretul apartamentelor, care a crescut simtitor in ultimul an, va trebui sa se stabilizeze in urmatorii ani. "Exista cerere mare de apartamente atat in centru cat si catre zonele periferice, iar tranzactiile se fac in functie de bugetul cumparatorului. Este drept ca, in prezent, cele mai cautate sunt apartamentele cu doua camere si asta doar din cauza pretului un pic mai scazut, dar pe viitor vor fi luate in vizor si mult mai atractive apartamentele noi din cartierele rezidentiale", a spus reprezentanta Agentiei Leliomond.

Conform estimarilor din piata in urmatorii doi ani, vor fi finalizate complexe rezidentiale care vor aduce in Bucuresti circa 3.000 de apartamente cu preturi intre 80.000 de euro si pana la 200.000 de euro.

Sursa: NewsIn

Read Full Article

Reintroducerea sistemului de marcare cu bulina rosie a blocurilor cu risc seismic ridicat ar putea determina o scadere cu pana la 10% a chiriilor pentru locuinte din aceste imobile si, simultan, o crestere similara a tarifelor pentru spatiile din cladirile invecinate, afirma specialistii imobiliari. "Masura ar putea avea un efect psihologic, prin scaderea chiriilor cu maximum 10% fata de nivelul actual. Potentialii chiriasi, vazand bulina rosie, ar putea evita acele blocuri si se vor orienta catre cladirile invecinate, mai sigure in cazul unui cutremur", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al agentiei imobiliare Intermedias, Ion Radu Zilisteanu.

 

Marcarea imobilelor nu va avea insa efect asupra preturilor de vanzare, deoarece potentialii cumparatori consulta atent lista cladirilor cu grad seismic ridicat inaintea unei tranzactii si se informeaza din timp asupra riscurilor, afirma sursa citata.
Presedintele Uniunii Nationale Imobiliare, Sorin Gabriel Zamfir, considera ca posibila scadere a chiriilor ii va determina pe proprietari sa accepte mai repede lucrarile de consolidare a cladirii. El a aratat de altfel ca blocurile vechi sunt cautate de chiriasi, avand in vedere zonele centrale ale oraselor in care sunt de regula amplasate.

 

"Preturile de vanzare nu vor fi influentate, deoarece cumparatorii se informeaza mai bine decat chiriasii si afla din timp, chiar si in absenta bulinei rosii, daca imobilul pe care vor sa il achizitioneze are sau nu un grad de risc seismic ridicat’, a adaugat Gabriel Zamfir.

 

Premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat, marti, ca imobilele cu risc seismic ridicat trebuie sa fie marcate din nou , "cu toate consecintele pe piata imobiliara", astfel incat cetatenii sa fie clar avertizati despre posibilele efecte ale unui cutremur.

Read Full Article