Categorie: Finantari

Banca Comerciala Romana (BCR) a deschis creditarea in programul „Prima Casa 4”, fiind prima banca ce se inscrie in cea de a patra etapa a programului. Clientii pot depune la BCR solicitarile de credit si documentatia aferenta incepand de azi, 06 iunie 2011. Programul Prima Casa 4 a fost asteptat cu deosebit interes dat fiind avantajul ce decurge din avansul de numai 5% din costul locuintei achizitionate ori construite si din dobanda foarte avantajoasa.

„Suntem bucurosi ca am reusit sa incepem creditarea in cadrul celei de-a patra etapa a Programului Prima Casa. Putem, astfel, sa ne ajutam in continuare clientii sa-si indeplineasca visul de a-si cumpara locuinta dorita. BCR este cel mai mare creditor ipotecar din Romania si cel mai important sustinator al programului Prima Casa. BCR are un sold de 600 de milioane euro al creditelor acordate pana in prezent prin programul Prima Casa. Vom putea acorda imprumuturi inca un an si jumatate sau doi ani prin acest program, daca ne dublam expunerea”, a declarat Oana Petrescu, Vicepresedinte Retail BCR.

Poate beneficia de credit Prima Casa 4 orice persoana fizica care nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia, nicio locuinta, indiferent de modul si momentul in care a fost dobandita, sau care detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobandita prin orice alt mod decat prin Program, in suprafata utila mai mica de 50m2.

In cadrul programului se pot achizitiona locuinte: finalizate/ locuinte nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa finalizare sau locuinte noi, destinate achizitionarii dupa finalizare construite in baza autorizatiilor de construire eliberate dupa 22.02.2010. De asemenea, se pot construi locuinte viitoare de catre beneficiari individuali, in baza unei autorizatii de construire eliberata dupa 22.02.2010.

Primul pas pe care trebuie sa il faca o persoana care doreste sa achizitioneze o locuinta prin programul Prima Casa este sa vina la banca, chiar daca nu a gasit inca locuinta de care are nevoie. Consilierii BCR ii vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimata preliminara a creditului si graficul de rambursare.

Dobanda este variabila si este formata din Euribor la 3 luni plus o marja de 3,75% pentru clientii cu istoric in relatia cu BCR (marja este de 3,95% pentru clientii fara istoric).

Astfel, pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioada de 30 de ani, rata lunara in acest moment (variaza in functie de EURIBOR) este de 219.22 Euro.

Clientii trebuie sa dispuna de un aport personal (avans) de 5% din pretul de achizitie al locuintei (care acopera diferenta dintre pretul de achizitie al locuintei rezultat din antecontractul de vanzare-cumparare sau din documentele specifice procedurilor de licitatie si finantarea garantata) ori din costul de construire (care acopera diferenta dintre valoarea din contractul de antrepriza si finantarea garantata).

Banca accepta pana la 3 coplatitori. Nu se percepe comision de acordare credit sau comision lunar de administrare.
Comisionul de rambursare anticipata este zero.

Creditul este garantat partial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garantia emisa de FNGCIMM, in numele si in contul statului, avand valoare determinata, initial egala cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finantarii garantate – deci la jumatate din valoarea acordata a creditului. Comisionul de gestiune se va plati catre FNGCIMM in fiecare an si va fi calculat la valoarea soldului garantiei creditului de la data de 31 decembrie a anului precedent. In cazul in care clientul solicita din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plati un comision unic de analiza a promisiunii de garantare de 0.15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de constructie, dar nu mai mult de 18 luni.

Solicitantii de credit trebuie sa constituie un depozit colateral insumand valoarea primelor trei rate lunare de dobanda si sa asigure locuinta achizitionata/construita din finantarea garantata impotriva tuturor riscurilor. Drepturile derivand din polita de asigurare vor fi cesionate in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si a Bancii.

In baza Contractului de garantare incheiat cu FNGCIMM se va institui in favoarea statului roman si a bancii, proportional cu procentul de garantare, o ipoteca legala de rang I asupra locuintei achizitionate din finantarea garantata, cu notarea in cartea funciara a interdictiei de vanzare a acesteia pe o perioada de 5 ani si a interdictiei de grevare cu alte sarcini.

Evaluarea imobilului are un cost convenabil de 300 lei (inclusiv TVA) pentru un apartament.

Pe langa oferta extrem de competitiva a creditului de investitii imobiliare Prima Casa BCR, clientii vor mai avea posibilitatea sa achizitioneaze, la preturi avantajoase si alte produse, cum ar fi asigurarea de locuinta si pachetul de cont curent cu descoperit de cont bonificat.

Clientii pot afla toate informatiile cu privire la program apeland gratuit 0801.0801.227 Contact Center sau de pe pagina de web a bancii www.bcr.ro.

Banca Comerciala Romana (BCR), membra a Erste Group, este cel mai important grup financiar din Romania, incluzand operatiunile de banca universala (retail, corporate & investment banking, trezorerie si piete de capital), precum si societatile de profil de pe piata leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a bancilor de locuinte si a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 in Romania dupa valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 dupa numarul de clienti si banca Nr.1 pe segmentele de economisire si creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din Romania, dupa gradul de incredere al clientilor si dupa numarul celor pentru care BCR este principala institutie cu care fac banking.  

Read Full Article

Vesti bune pentru cei care au creditul ipotecar "Casa Mea" in euro, deoarece BCR a redus dobanda cu patru puncte.

Banca Comerciala Romana a anuntat ca lanseaza o campanie promotionala prin care cei care vor un imprumut pentru achizitia sau constructia unei case, sunt scutiti de comisionul perceput la analiza documentelor pentru acordarea creditului.

 

Prin urmare, pentru cei care au un credit de 45.000 de euro, rata lunara va fi de 278 de euro pe 30 de ani, potrivit Financiarul.

Cei care vor sa obtina creditul ipotecar "Casa Mea", au la dispozitie 90 de zile pentru a aduce documentele de proprietate la banca, beneficiind de promotie. 

Read Full Article

BCR Banca pentru Locuinte (BCR BpL), liderul pietei de economisire-creditare pentru domeniul locativ, a virat in conturile clientilor sai prima transa din prima de Stat aferenta anului 2010. Cei peste 190.000 de clienti ai BCR BpL care au facut depuneri in cursul anului 2010 au primit deja 7,2 milioane lei.

In cursul anului 2010, in timp ce portofoliul de clienti al BCR BpL a crescut cu 41%, depozitele acestora au inregistrat o crestere spectaculoasa de 146% (de la 189 milioane lei pana la 463 milioane lei).Interesul crescut al clientilor pentru economisire s-a mentinut si in anul 2011, pentru primul trimestru inregistrandu-se o crestere a depozitelor atrase cu cca. 27 milioane lei, pana la suma de 490 milioane lei. Comparativ, fata de primul trimestru al anului 2010, depozitele atrase de la clienti au crescut cu 125% la finalul trimestrului I al anului 2011.

"Portofoliul BCR Banca pentru Locuinte a crescut cu 14.000 de clienti in primul trimestru al anului 2010, pana la 204.000 clienti si, bineinteles, aceasta crestere se datoreaza avantajelor produselor de economisire-creditare, din care amintim: posibilitatea de a obtine un credit in lei, cu dobanda avantajoasa de 5% sau 6% pe an, in functie de tipul de contract ales; dobanzile fixe oferite pentru toata durata contractului, si nu in ultimul rand prima garantata de stat acordata in perioada de economisire, care, pe perioada de economisire recomandata (5 ani), genereaza pentru clienti sume pe care nu le pot obtine din alt produs financiar de pe piata".

"Fata de situatia anului anterior, cand prima transa a primei de stat a fost virata in luna iulie, datorita situatiei economice dificile, anul acesta Statul a realizat virarea primei transe intr-un termen rezonabil. Astfel, si-a reconfirmat interesul in dezvoltarea sistemului de economisire-creditare pentru domeniul locativ si sprijinul acordat cetatenilor romani, prin impulsionarea programului de acordare a primei de Stat", a precizat Alexandru Ciobanu, Presedinte BCR Banca pentru Locuinte.

Clientii BCR Banca pentru Locuinte pot obtine finantare avantajoasa, cu dobanzi mici si fixe pe toata perioada creditului, pentru investitii in domeniul locativ, precum: modernizarea, extinderea, cumpararea unei locuinte, a unei case sau a unui teren, refinantarea unor credite pentru domeniul locativ sau crearea unui avans pentru alte credite pentru domeniul locativ.

In plus, celor care doresc sa investeasca intr-un timp scurt in domeniul locativ, BCR BpL le ofera posibilitatea de a contracta un credit intermediar sau anticipat – micsorand astfel perioada de asteptare pentru un credit de economisire-creditare pentru domeniul locativ.

 

Contractele de economisire-creditare pentru domeniul locativ pot fi incheiate cu BCR BpL direct in sucursalele si agentiile Bancii Comerciale Romane (BCR), precum si prin reteaua de distributie proprie a BCR BpL, respectiv prin forta directa de vanzare si prin partenerii BCR BpL. 

Read Full Article

Pana la ora actuala 11 banci si-au exprimat intentia de a participa in continuare la programul Prima Casa.

 

Intr-un comunicat emis de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) se arata: "Precizam faptul ca bancile au obligatia de a-si actualiza normele interne de creditare si de a le supune spre aprobare Bancii Nationale a Romaniei, actualizarea normelor fiind legata de modificarile cadrului legal aduse prin OUG 33/2011 si HG 404/2011, fara a exista implicatii legate de publicarea protocolului-cadru, care nu poate completa sau schimba continutul actelor normative de nivel superior, mentionate anterior".

 

Astfel ca bancile asteapta de la Fondul de Garantare proiectul de conventie pentru "Prima casa 4", care urmeaza apoi sa fie aprobat de BNR, potrivit publicatiei Financiarul.

 

In ceea ce priveste costurile, acestea vor ramane la fel, dobanzile la imprumuturile in euro fiind de Euribor, cu o marja de pana la 4,5%. La creditele in lei, marja este de maxim 2,5% plus Robor la 3 luni. 

Read Full Article

Din pacate unii dintre cei care au solicitat "Prima Casa 3" au pierdut avansul dat vanzatorului, din cauza ca banca a epuizat fondurile alocate.

 

Avansul in cele mai multe cazuri nu se mai restituie cumparatorului daca tranzactia nu are loc pana la termenul stabilit si daca imprumutul nu se mai acorda.

 

Bancile au oferit alternative de finantare dar avansul minim era mai mare decat cel practicat de "Prima Casa", potrivit publicatiei Adevarul.

 

Traian Stancu, seful departamentului de vanzari din cadrul brokerului de credite Kiwi Finance sfatuieste clientii sa incheie antecontracte in care sa fie specificat ca in cazul in care nu se aproba finantarea, avansul sa fie restituit.
 

Read Full Article

Avand in vedere epuizarea in luna martie a plafonului pentru creditele acordate in cadrul Programului Prima Casa, pana la suplimentarea acestuia in conditiile legii, CEC Bank vine in intampinarea clientilor sai si ofera conditii similare de creditare prin lansarea unei campanii promotionale la creditele ipotecare pentru investitii imobiliare, in lei si valuta.

Campania este destinata persoanelor fizice si este valabila in perioada 4 aprilie – 31 octombrie 2011.

 

In cadrul acestei campanii, Creditele ipotecare pentru investitii imobiliare beneficiaza de urmatoarele caracteristici:

– destinatia creditului: achizitionarea de proprietati finalizate, inclusiv terenul aferent acestora

– durata maxima de creditare: 35 de ani

– valoarea maxima a creditului: 100.000 euro sau echivalent in lei

– avans: minimum 10%

– perioada maxima de gratie (pentru principal): 12 luni

– evaluare imobil: 0 lei

– comision de analiza dosar: 0 lei

– comision unic: 0 lei

– comision de administrare credit: 0,04%, aplicat lunar la soldul curent

 

De asemenea, pentru creditele solicitate in aceasta perioada, clientii beneficiaza de dobanzi extrem de avantajoase:

– lei: 8,84% (ROBOR 6M + 1,9 p.p.)

– euro: 5,22% (EURIBOR 6M + 4,00 p.p.)

Mai multe detalii pot fi obtinute in orice sucursala CEC Bank, apeland gratuit numarul de telefon 0.800.800.848 sau accesand site-ul bancii, www.cec.ro.
 

Read Full Article

Daca nu stiati pana acum, iata ca statul roman ofera banii celor care vor sa-si renoveze locuinta sau sa cumpere o casa. Conditia care trebuie indeplinita este aceea de a face economii intr-un cont bancar pe o perioada minima de 5 ani.

 

Exista si posibilitatea de a obtine mai multi bani de la stat, prin incheierea unui contract de locuinta pe fiecare membru al familiei.

Astfel, o familie care are un copil poate economisi suma de 3.000 de euro in decurs de un an, obtinand 750 de euro de la stat, in loc de 250 de euro, daca ar semna un singur contract, potrivit National.

 

Daca va intrebati ce puteti face cu banii obtinuti de la stat, ar trebui sa stiti ca ei pot fi folositi la punerea termopanelor, zugraveala locuintei, instalarea centralei termice, etc.

BCR Banca pentru Locuinte si Raiffeisen Banca pentru Locuinte sunt bancile unde puteti incheia contracte de economisire-creditare.
 

Read Full Article

Raiffeisen Bank anunta ca derularea programului Prima Casa (partea a 3-a) a ajuns la final, plafonul de garantare alocat (25 milioane euro) fiind integral epuizat.

 

Pentru a veni in sprijinul clientilor care au depus deja documentatii de credit Prima Casa si nu se vor mai califica pentru plafonul alocat de catre stat sau a celor interesati de achizitionarea primei lor case, Raiffeisen Bank lanseaza un credit promotional – „Prima ta locuinta Raiffeisen”.

 

Produsul va fi disponibil in EUR, cu o dobanda de 5,55% pe an (pentru clientii care isi incaseaza veniturile in cont curent la banca) si 5,95% pe an (oferta standard).

"Programul Prima Casa are succes si primim foarte multe solicitari in fiecare zi, iar pentru noi e foarte important sa nu ne dezamagim clientii si le oferim o solutie de finantare in conditii cat mai apropiate de cele pentru creditul Prima Casa. Ramanem fideli principiului de a oferi acest produs promotional pentru achizitionarea primei locuinte si tocmai de aceea am facut tot posibilul sa pastram parametrii creditului cat mai apropiati de cel cu garantie de la stat” a spus Radu Topliceanu, Director Executiv, Aria Clienti Persoane Fizice, Raiffeisen Bank.

 

Perioada de valabilitate a ofertei pentru creditul promotional “Prima ta locuinta Raiffeisen” este 21 martie – 20 iunie 2011. Banca finanteaza pana la 85% din imobilul adus in garantie.

De exemplu, rata pentru un credit promotional Prima Casa Raiffeisen de 40.000 de euro pe 25 de ani este de 229 de euro lunar, aproximativ identica cu rata la un credit Prima Casa in conditiile de pret prevazute de legislatie (incluzand si comisionul anual FNGCIMM).

Creditul standard de achizitie locuinte Raiffeisen Bank este in continuare disponibil, putand fi accesat de catre clientii care nu se incadreaza in criteriul de eligibilitate de promotie (adica sa fie la achizitia primei locuinte). 

Read Full Article

BRD – Groupe Société Générale a organizat o intalnire online, pe profilul Facebook al bancii, cu cei interesati de accesarea unui credit in Programul Prima Casa. Banca isi consolideaza astfel imaginea de institutie inovativa, construita in ultimii ani prin intermediul lansarii unor produse precum cardurile cu cei trei mari campioni – Ilie Nastase, Nadia Comaneci si Gica Hagi – , cardurile personalizate “A la Carte” sau cardurile contactless “Instant Pay”.

 

La intrebarile venite din partea utilizatorilor Facebook a raspuns un grup de consilieri coordonati de Directorul de Promovare si Distributie Persoane Fizice al BRD, Adrian Jantea.

 

 

Discutia a vizat toate aspectele legate de creditele Prima Casa acordate de BRD, atat la nivelul constituirii dosarelor de creditare, cat si in ceea ce priveste aspecte conexe, referitoare la legislatia care reglementeaza programul.

In momentul actual, BRD are peste 700 de dosare Prima Casa aflate in diferite stadii de analiza si aprobare, la nivelul FNGCIMM si in reteaua de unitati a bancii. Valoarea medie a unui credit Prima Casa acordat de BRD este de aproximativ 40.000 de euro, iar plafonul de garantare alocat bancii in aceasta faza a programului este de 32 milioane de euro.

 

 

„Avem o evidenta exacta a tuturor cererilor de finantare aflate in unitati si vom cunoaste exact momentul in care ne vom apropia de epuizarea plafonului care ne-a fost alocat”, a spus Adrian Jantea.

Dobanzile oferite de BRD la creditele Prima Casa sunt calculate in functie de indicele Euribor 3M, la care se adauga o marja de 2,25 puncte procentuale pentru duratele cuprinse intre 10 si 20 de ani sau de 2,50 puncte procentuale pentru creditele acordate pe o perioada intre 20 si 30 de ani.

 

 

„Prin solicitarile numeroase venite din partea clientelei, Programul Prima Casa se dovedeste a fi unul foarte util in perioada actuala. BRD a reusit sa fie flexibila si prompta, construind impreuna cu celelalte institutii implicate un traseu rapid pentru dosarele clientilor, si speram ca acest program sa continue in viitor”, a declarat Adrian Jantea.  

Read Full Article

In momentul in care creditarea la banca devine tot mai dificila, se poate apela la sistemul de rate oferit chiar de dezvoltatorul imobiliar de la care se cumpara casa, relateaza publicatia Evenimentul Zilei.

 

Astfel dezvoltatorul este mult mai flexibil comparativ cu banca care cere indeplinirea unor anumite criterii.

 

Florin Zamfirescu, expert imobiliar a declarat: "Fara prea multe acte si dovezi privind venitul lunar, cu un avans de multe ori negociabil si cu o durata mult mai mica a procesarii dosarului, sistemul de rate direct la dezvoltator a devenit un concurent tot mai serios al creditului ipotecar bancar clasic".

 

De exemplu, daca achizitionati un apartament de doua camere in valoare de 60.000 de euro de la dezvoltatorul Benevo, veti putea plati o rata lunara de 775 de euro, dupa ce ati platit in prealabil un avans de 10%. 

Read Full Article