Autor: smartpress

Romanii sunt obisnuiti cu fel de fel de obligatii birocratice, acte necesare si proceduri pe care trebuie sa le indeplineasca atunci cand vor sa realizeze anumite operatiuni legale. In cazul vanzarilor si inchirierilor de locuinte, in prezent una dintre obligatiile proprietarului este aceea de a avea certificat energetic valabil.

Demn de precizat este insa ca certificatul energetic este extrem de util pentru noul proprietar (in cazul vanzarilor de locuinte) si pentru chirias (in cazul inchirierilor de proprietati). Astfel, legislatia este orientata tocmai pentru a proteja interesele acestora, in mod onest, intr-o relatie comerciala cu impact pe termen lung.

Cu ajutorul certificatului energetic, proprietarul sau chiriasul poate afla balanta de consum estimativ pentru incalzire, racire, apa calda menajera, climatizare, ventilatie, iluminat. In urma acestei proceduri, sunt anexate chiar recomandari si solutii pentru eficientizarea energetica. Rezulta implicit costuri mai mici la intretinere, valori scazute la incalzire, apa calda menajera, curent electric, gaze naturale. De asemenea, se diminueaza poluarea mediului inconjurator.

Detinerea unui certificat energetic creste valoarea de piata a unui imobil, mai ales in cazul proprietatilor noi sau bine izolate termic. Pentru pret certificat energetic, se poate cauta online un furnizor de incredere. O firma din Bucuresti ofera spre exemplu certificat energetic la pret foarte mic, de la doar 130 lei pentru o garsoniera sau 150 lei pentru un apartament cu doua camere. Se pot evident asigura certificate energetice pentru orice tip de proprietate, la preturi prietenoase.

Un astfel de certificat energetic Bucuresti este eliberat rapid la pret mic si are termen de valabilitate de 10 ani. Asadar, poate fi folosit in timp pentru o noua tranzactie de vanzare / cumparare sau de inchiriere.

Intocmirea unui certificat energetic este realizata de un auditor energetic atestat. Acesta are nevoie pentru intocmirea certificatului de performanta energetica de o serie de informatii, pe care le obtine pe de o parte din studierea documentatiei constructiei (cartea constructiei, releveul cu schita apartamentului) si pe de alta parte in urma unei vizite la fata locului – vizitarea si studierea pe teren a cladirii pentru care se intocmeste acel certificat de performanta energetica. In urma procesarii tuturor informatiilor, auditorul energetic atestat efectueaza o serie de calcule de specialitate si elibereaza un certificat de performanta energetica pentru constructia respectiva.

Read Full Article

Dupa o iarna cu episoade destul de intense, luna aprilie certifica practic venirea primaverii (luna martie este mai degraba asociata iernii, daca tinem cont de temperaturi…). Pentru ca se apropie Pastele, in campaniile de marketing si publicitate acest motiv este in prim-plan, alaturi de primavara in sine.

Foarte activ devine sectorul de renovari, precum si cel de achizitii pentru locuinta. In ciuda faptului ca Black Friday este abia la final de toamna, retailerii impulsioneaza interesul pentru shopping al romanilor prin fel de fel de campanii promotionale ce au in centru produsele cautate in aceasta perioada. Printre ele se remarca aparatele de aer conditionat, ce vor putea oferi racoare si aer proaspat in lunile foarte calde ce urmeaza.

In Romania se observa in ultimii ani, mai ales in zonele urbane, temperaturi extreme iarna – vara si practic perioade destul de reduse cu temperaturi „de mijloc”. Astfel spus, avem de fapt putina primavara si putina toamna, multa iarna si multa vara.

„Cu totii iubim vara si asta pentru ca atunci avem cele mai lungi concedii sau vacante, pentru ca atunci ne putem bucura de zile cat mai calduroase si de nopti aidoma si de asemenea, pentru ca in aceasta perioada ne este mai simplu sa zambim si sa privim lumea ceva mai ingaduitori si asta fara un motiv anume. Totusi, vara are si un mare dezavantaj iar acesta se numeste, canicula. Este foarte greu sa reusim sa facem fata caniculei si de aceea avem nevoie de cele mai bune aparate de aer conditionat”, se mentioneaza pe recomandari-specialisti.ro.

Aparatele moderne de aer conditionat prezinta multe avantaje, putand fi utilizate inclusiv pentru incalzire (eventual ca supliment, pe langa solutia de baza). In plus, consumul de curent electric este foarte mic, mai ales la aparate de clasa A++ spre exemplu, disponibile la preturi foarte prietenoase in magazine online si offline (electroIT si chiar hipermarketuri).

Pentru oferte aer conditionat, internetul este cea mai buna sursa de informare. Online se pot consulta preturi, caracteristici, recenzii, dar si diverse alte recomandari de shopping, astfel incat orice achizitie sa fie facuta in mod fericit: exact produsul potrivit pentru fiecare situatie in parte.

Pe langa cei ce doteaza cu aparat de aer conditionat un spatiu nou, foarte multi sunt cei care fac practic o inlocuire sau un upgrade: renunta la vechiul aparat de aer conditionat in favoarea unuia mai modern, mai economic si care garanteaza de asemenea aer mai curat in locuinta sau in alte spatii.

Read Full Article

Daca pana si o prorietate imobiliara inregistreaza uzura de-a lungul timpului si are nevoie de diverse reparatii, evident ca o masina, utilizata intens si supusa numerosilor factori exteriori, poate avea mai des unele probleme de natura tehnica. Atunci cand se intampla acest lucru, neaparat trebuie gasita o solutie de rezolvare: o interventie rapida si corecta, la un cost onest, ceea ce se poate realiza doar intr-un service de specialitate.

Asa cum in medicina exista specializari multiple, si in domeniul reparatiilor auto exista nise, de exemplu cea legata de sistemul electric al masinilor. In aceasta zona, una dintre problemele des aparute este legata de electromotor. Poate fi necesara inlocuirea unui rotor, a unui stator, a unui solenoid, a carbunilor, sau a rulmentilor de la electromotor. Lucrarea trebuie sa se desfasoare in conditii ideale – piese autentice, personal specializat, instrumente profesionale.

„Pentru reparatii electromotoare auto, dar si pentru alte servicii ce tin de domeniul electric, compania Total Auto Electric din Bucuresti isi asteapta clientii cu o carte de vizita cu greutate – experienta consistenta acumulata incepand cu anul 2008, exact pe aceasta nisa. Se poate repara orice model de electromotor, la fel cum se poate oferi audit gratuit pentru electromotoare, urmat de reparatie rapida, in 24 de ore. Electromotoarele pot fi de asemenea reconditionate, pentru a se evita costul generat de inlocuirea acestora”, se mentioneaza pe website-ul www.reparatii-electromotoare.com.

Este vorba despre service-ul situat in Bucuresti, pe Bulevardul Energeticienilor nr. 86, in sectorul 3. Reprezentantii acestui service promit sa raspunda rapid la orice solicitare legata de domeniul electric auto. Pot primi pentru reparatii electromotoare auto de la orice marca de masina, orice model auto. Mai mult decat atat, specialistii raspund la orice solicitari ce tin de partea electrica a motocicletelor si chiar a utilajelor.

Conform celor de la Total Auto Electric, un alt serviciu extrem de util pentru posesorii de masini este diagnoza computerizata, in cadrul careia se ofera detalii concrete si sigure despre autovehicul, pe baza unor softuri profesionale. Asadar, totul este precis, pentru actiuni exacte. Este important sa fie ales intotdeauna un service auto ce functioneaza legal, dar si onest, specializat pe o anumita arie de activitate, cu experienta intensa exact pe acea nisa. La fel ca in orice alt domeniu, nimeni nu se pricepe perfect la orice, tocmai de aceea este bine sa alegi cu atentie colaboratorii din domeniul reparatiilor auto.

Read Full Article

Ca in orice alta tara, in Romania exista diferente in ceea ce priveste economica locala (si nivelul de trai, implicit) intre diverse localitati. Acest lucru este firesc, insa problema este ca in Romania diferentele sunt in unele cazuri extrem de mari…

Nivelul economiei locale are o legatura directa cu piata locurilor de munca: acolo unde exista performanta economica, exista si locuri de munca numeroase; mai departe, acolo unde exista multe locuri de munca, nivelul salarial este pe masura, dictat inclusiv de concurenta din mediul de business. Se poate observa foarte usor ca de aceste elemente depinde si sectorul imobiliar, in special pe segmentul rezidential. Altfel spus, costul locuintelor, stabilit de piata, reflecta intr-o mare masura capacitatea locuitorilor din zona de a plati un anumit pret.

Nu intamplator este bine cunoscut faptul ca, in mod traditional, Capitala este un centru economic de top, ingloband si zona Ilfov, in special localitatile invecinate. Cei care cauta locuri de munca in Bucuresti vor observa ca oferta este vasta, nivelul salariilor este superior altor zone din tara, dar si costurile legate de traiul de zi cu zi sunt mai ridicate. La acest capitol intra si costurile pentru inchirierea sau cumpararea de locuinte.

Mai nou, Romania are si o capitala neoficiala a zonei de Vest, cel putin din punct de vedere economic: Cluj-Napoca. Preturile locuintelor in Cluj au crescut permanent in ultimii ani, ajungand la valori incredibil de mari, in special in anumite zone. Acest lucru s-a intamplat pe masura ce tot mai multe locuri de munca au fost create in Cluj atat de companii nationale, cat mai ales de companii staine. Unele firme si-au relocat aici anumite echipe, iar nivelul salarial tot mai ridicat a avut un impact major pe piata imobiliara.

Conform unei analize realizate de portalul specializat imobiliare.ro, pretul apartamentelor (pret cerut de proprietari) a crescut cu 9,1% doar in ultimele 12 luni, ajungand acum la 1257 euro pe m2. Nu exista statistici foarte exacte ale salariilor la nivel local, insa cu siguranta cresterile au fost substantiale atat in 2016, cat si in anii precedenti. Pentru cautarea de joburi online dupa diverse criterii, inclusiv dupa nivelul salarial, se poate utiliza website-ul de recrutare infomunca.ro, activ mai ales in ceea ce priveste locurile de munca in orase mari precum Cluj-Napoca sau Bucuresti.

Read Full Article

Dintre toate jocurile de noroc online (mentionand aici inclusiv pokerul si jocurile de tip slots), pariurile sportive atrag cu siguranta cel mai mult interes, cei mai multi jucatori. Exista in acest moment 13 licente permanente (pe 10 ani) acordate in Romania de Oficiul National pentru Jocuri de Noroc. Este demn de mentionat faptul ca romanii pot accesa legal exclusiv aceste website-uri detinute de operatori licentiati pe plan local.

Distractia si castigurile sunt asociate evident cu pariurile sportive online. Daca distractia este garantata (jocul este o forma de divertisment pentru adulti), nu acelasi lucru se poate spune si despre castiguri… Evident, plasezi un pariu si ai toate sansele sa pierzi. Daca vrei sa iti cresti sansele de castig (si deci sa ai si un beneficiu financiar, dincolo de beneficiul legat de distractie), este bine sa fii atent la multe detalii. Ai nevoie de o analiza corecta a evenimentelor pe care pariezi. Experienta este si ea utila, la fel si inspiratia, capacitatea de a judeca in mod corect toate informatiile pe care le culegi.

Pentru si mai multa eficienta la pariuri online, de mare folos sunt website-urile cu ponturi pariuri online. Acestea ofera zi de zi informatii si sfaturi de pariere, recomandari concrete despre ce si cum merita inclus in biletul zilei. Poti gasi ponturi fotbal in mod gratuit si poti accesa respectivele website-uri pe toate dispozitivele mobile, adica inclusiv smartphone sau tableta.

Oriunde te-ai afla, te poti informa si apoi poti chiar paria direct, caci si agentiile de pariuri online permit jocul direct de pe astfel de dispozitive mobile, gadgeturile tale preferate. Exista chiar si aplicatii special dedicate, desi poti intra direct pe browser, accesand versiuni de mobil ale website-urilor caselor de pariuri.

In orice caz, nu trebuie sa uiti ca este bine sa pariezi sume mici si sa nu lasi aceasta distractie sa iti afecteze viata intr-un mod negativ. Pierderile mari de bani nu sunt bile tolerate de nimeni, deci considera cel mai bine jocul la pariuri online drept o distractie cu un anumit cost – adica exact suma pe care esti dispus sa o pariezi si sa o pierzi. Daca norocul este de partea ta si castigi, cu atat mai bine!

Read Full Article

Luna Cadourilor este asteptata nu doar de copii, ci si de adulti. Cine nu isi doreste o perioada de relaxare in familie, alaturi de cei dragi?! In aproape toate domeniile exista vacante in perioada Craciunului si a Revelionului sau, cel putin, se pot obtine concedii. Pana la urma, indiferent de religie si de optiunile din aceasta zona, oricine stie ca Sarbatorile din decembrie inseamna bunatate, bucurie, zambete, dar si distractie si… cadouri.

Mos Craciun este un personaj care inveseleste si mai mult atmosfera din aceasta perioada. Copiii cred in Mos Craciun, dar exista niste elemente de „magie” care ii cuprind si pe cei mari. Pana la urma, ca adult, nu mai este doar vorba de a-l astepta pe Mos Craciun, ci si de… a fi Mos Craciun! Sa daruiesti este cel putin la fel de frumos ca a primi daruri.

Mos Craciun cel modern face shopping de sezon inclusiv de pe internet, caci este un „mos” ocupat, pretentios si bine informat. Poate alege din magazinele online jucarii, cosmetice, decoratiuni, produse fashion si multe altele. O categorie tot mai des accesata de cei in cautare de cadouri pentru cei dragi de acasa este categoria cu ceasuri cadou. In magazine de specialitate, precum pretzmic.ro, gasesti o multime de modele de ceasuri pentru femei si pentru barbati.

Un ceas de mana va fi o bucurie pentru oricine il primeste, fie el mare sau mic. Este de preferat sa stii cat de cat ce preferinte are destinatarul cadoului, astfel incat sa alegi un ceas potrivit – mai elegant, mai casual, mai sport… sau cate putin din toate. Un ceas te va ajuta sa iesi din rutina cadourilor „standard” si sigur va fi apreciat, indiferent de persoana care il primeste.

Comenzile online de cadouri aduc fericire offline, imediat ce sunt livrate de catre curier, oriunde in Romania. O idee buna este sa platesti cu cardul direct in magazinul online, pentru a evita cashul. Se poate chiar sa solicit livrarea direct la persoana care vrei sa primeasca acel cadou. Va fi un dar surpriza, oferit de curier din partea ta.

Desigur, cadouri poti face in orice moment, nu trebuie neaparat sa ai un pretext precum perioada Sarbatorilor de iarna. Mos Craciun poate veni cand doresti tu, oricat de des! Cei din jur vor fi mai bucurosi si tu te vei simti garantat mai bine.

Read Full Article

Reprezentantii magazinului online airsoftmegastore.ro ii asteapta pe pasionatii de airsoft si in noul showroom deschis in Constanta, pe Bd. Mamaia nr. 20, intr-o zona usor de localizat inclusiv de catre turisti, in timpul sezonului estival pe litoralul romanesc.

Asa cum este de asteptat, in acest showroom airsoft constanta gasesti o multime de produse din domeniu, pe care le poti analiza de aproape, completand experienta din mediul online. „Showroom-ul nostru a fost gandit sa gazduiasca jucatorii constanteni de airsoft, dar totodata ofera deliciul unei experiente unice turistilor aflati la mare sau vizitatorilor aflati in tranzit prin Constanta. Organizat pe doua etaje, si atent aranjat in magazinul nostru puteti gasi toata gama de articole necesare practicarii jocului de airsoft”, spun reprezentantii AirsoftMegastore.

Insa este vorba de mai mult decat de un simplu magazin airsoft constanta, oricat de impresionant ar fi acesta. Dincolo de modernul spatiu de shopping exista practic posibilitatea de socializare, de informare – interactiune posibila atat intre vizitatorii magazinului, cat si intre acestia si expertii AirsoftMegastore, angajati cu experienta relevanta in domeniu.

Tocmai pentru a incuraja aceasta interactiune exista canapele comode unde vizitatorii sunt invitati sa se relaxeze la o cafea: „Va asteptam pe canapele noastre confortabile sa stam la o cafea si sa discutam despre ce platforma vi se potriveste cel mai bine”. O multime de produse pot fi admirate in magazinul airsoft constanta in mod direct, insa pentru ca diversitatea sa fie maxima se pot consulta si cataloagele celor mai mari producatori in materie din lume, disponibile de asemenea in showroom.

Magazinul este structurat in prezent pe doua etaje, insa planul este chiar de dezvoltare a acestui spatiu. De la veste tactice pana la uniforme pentru contractori, in showroom puteti gasi si proba peste 1000 de articole vestimentare. In prim-plan vor fi mereu cu siguranta armele de airsoft, replici care impresioneaza de la prima vedere. Peste 200 de arme sunt permanent disponibile in colectia din AirsoftMegastore din Constanta.

Read Full Article

Pentru cei care au afaceri in domeniul agricol, precum si pentru cei pur si simplu pasionati de activitatile in sfera „casa si gradina”, brandul Ogorul este unul tot mai apropiat. Brise Group, un adevarat imperiu agricol cu volum impresionant de business in ultimul an, si-a propus extinderea accelerata a brandului Ogorul, atat in mediul offline, cat si pe internet. Astfel, pe de o parte se extinde continuu reteaua de magazine de tip „home and garden”, unde se pot gasi produse diverse, de la echipamente agricole si seminte legume profesionale, pana la… cizme de cauciuc.

Magazinul online Ogorul.ro a fost lansat cu un concept modern, usor de utilizat chiar de persoane mai putin initiate in e-commerce. Varietatea de produse este foarte mare, iar preturile prietenoase. Poti cumpara motosape sau motocultoare, poti comanda ingrasaminte, pesticide, produse de zootehnie etc.

„Magazinele Ogorul vin in intampinarea dumneavoastra cu cele mai bune solutii, pentru ca munca grea sa devina mai usora si sa aiba rezultatele dorite. Suntem oameni dedicati si iubitori ai pamantului, gata sa gasim intotdeauna raspuns si solutii pentru intrebarile / situatiile dumneavoastra. Proiectul Ogorul, nu vizeaza doar activitatile agricole. Comercializam o gama variata de produse destinate casei si gradinii, amenajarilor exterioare,scule si unelte electrice”, se precizeaza pe website.

Planurile celor de la Ogorul sunt ambitioase pentru urmatorii ani, vorbindu-se de o retea foarte extinsa de magazine offline, in multe judete ale Romaniei. Magazinele se deschid in general in zone rurale, in sate in jurul carora exista suprafete agricole de mari dimensiuni.

Inca de acum insa orice persoana (agricultor, fermier sau doar… proprietar de casa si gradina) poate beneficia de ofertele din magazinul online ogorul.ro, indiferent de zona in care ar locui sau in care isi desfasoara activitatea de specialitate. Comenzile transmise pe internet sunt onorate rapid si expediate la nivel national, in cele mai bune conditii, prin intermediul firmelor de curierat.

Pe website exista mereu campanii promotionale, astfel incat este recomandata abonarea la serviciul gratuit de newsletter, pentru a primi mereu preturile speciale direct pe email. Cei de la Ogorul ofera nu doar produse, ci si consultanta si chiar posibilitatea de finantare, in anumite conditii, pentru fermierii care isi doresc dezvoltarea activitatii si cresterea performantelor. Acum, in prag de iarna, foarte comandate sunt inclusiv modelele de freze de zapada disponibile in oferta Ogorul.

Read Full Article

Unele firme ajung la nivelul in care investitia in spatii proprii este considerata posibila si rentabila. Mai exact, exista capacitatea de a aloca sume pentru investitii imobiliare care sa fie utilizate de companie, renuntandu-se la sedii / puncte de lucru inchiriate. In alte situatii, partea de real estate devine in sine o activitate.

Exista numeroase exemple de companii mari din Romania, din domenii industriale sau de servicii, care si-au diminuat activitatea principala sau chiar au renuntat cu totul la aceasta, valorificand in schimb patrimoniul imobiliar si devenind furnizori de spatii cu diverse utilizari. Daca a vinde un teren reprezinta un castig pe termen scurt, a contrui o cladire de birouri sau alte spatii de productie ori retail si a inchiria mai departe inseamna un castig continuu.

Mai trebuie subliniata si situatia in care o companie la inceput de drum doreste sa investeasca intr-un spatiu propriu, de exemplu intr-o pensiune sau un hotel care sa reprezinte de fapt locul de desfasurare a activitatii.

In toate aceste cazuri de mai sus, este nevoie de maxima atentie de la detalii – nu doar in ceea ce priveste constructia in sine, ci si cu privire la autorizari, birocratie, colaborare cu furnizori etc. Spre deosebire de o persoana fizica, persoana juridica are nevoie de o evidenta exacta a tuturor cheltuielilor, respectand in acelasi timp toate prevederile legale aplicabile mediului de business. Aici intervine nevoia de servicii contabile care sa duca „greul” si sa se asigure ca totul va fi exact asa cum trebuie din punct de vedere legal.

Cand ne gandim la contabilitate, ne gandim in primul rand la activitatea de zi cu zi. Exista insa adesea in „viata” unei firme situatii speciale, in care se vede cu adevarat capacitatea unei firme de contabilitate de a oferi servicii complete. Cei care au nevoie de contabilitate constanta sau in diverse alte localitati sunt foarte atenti in alegerea colaboratorilor pe aceasta activitate absolut necesara oricarei companii.

Daca se doreste realizarea de investitii imobiliare „pe firma”, sfaturile contabililor sunt de mare pret, astfel incat niciun detaliu important sa nu fie trecut cu vederea. Mai tarziu, in cadrul unor eventuale controale ale organelor statului, totul trebuie sa se regaseasca in mod corect in contabilitate, cu „dovezi” legale pentru orice materiale utilizate in constructie si pentru amenajari.

Read Full Article

Jocurile care simuleaza un conflict militar sunt foarte populare in categoria jocurilor electronice, fiind una dintre formele preferate de entertainment in randul gamerilor. De ceva timp este disponibila si in Romania o noua forma de distractie, de aceasta data departe de casa si care devine mai mult decat un joc, un adevarat sport ce implica miscare si strategie. Este vorba despre airsoft, tot mai apreciate in randul romanilor.

In joc se utilizeaza echipamente inspirate din realitate – replici de arme autentice si imbracaminte si accesorii speciale de protectie, exact ca in cazul unor soldati din fortele speciale. Totul este gandit astfel incat nimeni sa nu fie ranit in timpul jocului, iar distractia sa fie maxima. Interesant este ca se pune accentul puternic pe fair-play. Nu exista arbitraj, iar bilele de airsoft care lovesc un adversar nu lasa urme, asa cum se intampla la paintball. Asadar, depinde de fiecare sa recunoasca atunci cand este lovit de munitie si scos astfel din joc.

Pasionatii de airsoft gasesc toate echipamentele necesare in magazinul online airsoft6, care ofera livrare rapida la nivel national. Varietatea de articole din e-shop este foarte mare, existand doar produse de foarte buna calitate, originale, livrate cu garantie. Exista chiar si promotii, inclusiv cu privire la partea de service airsoft: spre exemplu, se ofera o revizie gratuita pentru orice replica achizitionata de pe airsoft6.

„Odata cu trecerea timpului si exploatarea replicii, ca orice ansamblu tehnologic este supus degradarii datorita factorilor externi si a regimului de utilizare. Airsoft6 va sta la dispozitie pentru realizarea operatiunilor de ingrijire si curatare a replicilor de airsoft pentru a le permite o mai buna functionare in parametri cat mai aproape de cei initiali sau de ce nu, la parametri mai buni decat cei initiali”, se precizeaza pe website.

Cei care cumpara pistoale airsoft si alte asemenea articole de specialitate trebuie sa le foloseasca exclusiv in medii dedicate, in locuri special amenajate – nu atat din cauza posibilelor accidente, cat mai ales pentru ca aceste arme arata chiar ca unele reale si ar putea provoca panica in public. Jocul de airsoft ofera adrenalina si este o imbinare perfecta intre jocurile pe computer si sport, promovand o viata activa.

Pentru a afla mai multe detalii despre airsoft se pot vizualiza video-urile postate pe canalul de YouTube al airsoft6. Se poate adera de asemenea la comunitati locale precum Airsoft Club Constanta, pentru a fi mai aproape de alte persoane ce impartasesc aceeasi pasiune.

Read Full Article