Regata Imobiliara

Regata Imobiliara, un eveniment organizat de Imopedia, se desfasoara in fata hotelului Rex din Mamaia in perioada 5-8 august. Vizitatorii vor putea alege dintre mii de oferte imobiliare, incepand de la garsoniere de 25.000 euro pana la vile de lux din ansambluri exclusiviste. De asemenea pe langa proiectele rezidentiale, organizatorii ofera si solutii financiare pentru domeniul locativ si solutii de casa & gradina. Targul este deschis de joi pana sambata intre orele 16.00 – 24.00 , iar duminica intre orele 11.00 – 16.00.

 

Specialistii spun ca in aceasta perioada este oportun ca cine are bani sa investeasca intr-o casa de vacanta deoarece preturile au scazut destul de mult.

 

Regata Imobiliara prezinta oferte de achizitionare a unei case de vacanta si in Grecia, pe litoralul Marii Egee. O astfel de vila, situata in complexul Trikorfo Beach, in Halkidiki, cu o suprafata de 78-85 mp ajunge la un pret de 185.000 euro. Pentru ca evenimentul sa fie si mai spectaculos, organizatorii au pregatit si o expozitie de masini premium.

 

Bogdan Severin, director de vanzari la Imopedia, intrebat de ce au organizat un astfel de eveniment in aceasta perioada, a raspuns : “Conceperea evenimentului la mare s-a datorat perioadei de vacanta cand cei mai multi clienti din toata tara sunt la mare. Nu cred ca exista un loc mai potrivit sa aduni public din toate zonele tarii si sa le oferi posibilitatea de a vedea proiecte rezidentiale care incurajeaza relansarea pietei.” 

Alte articole