Apartamente si vile de vis te incanta la fiecare stand al Targului National Imobiliar, deschis de astazi pana duminica, 22 octombrie, la World Trade Plaza Sofitel. Preturile sunt insa marea problema a acestor locuinte la un standard occidental. "Am vazut multe proiecte, dar la preturi comparative cu cele din capitalele europene, in timp ce salariile romanilor sunt departe de nivelurile din Occident", a remarcat si Laszlo Borbely, ministru delegat pentru lucrari publice, dupa ce a vizitat toate standurile targului. "Chiar daca Romania reprezinta o piata atractiva pentru investitii imobiliare, trebuie sa tinem cont si de capacitatea romanilor de a accesa un credit", a subliniat Borbely.
Tocmai prin subventia de 20% acordata tinerilor pana la 35 de ani, ministrul considera ca va constitui un real ajutor pentru cei care vor o locuinta. In acest sens considera ca terenurile de la ministere, care sunt practic nefolosite, pot constitui baza ridicarii unor apartamente pentru tineri la preturi competitive. "Va fi o oferta avantajoasa, care, speram ca va contribui la scadera preturile pe piata imobiliara din Romania", a punctat ministrul de resort. " Trebuie sa se aseze piata. Cu cat oferta este mai mare, preturile vor scadea", a mai spus Laszlo Borbely.
El a amintit ca in fiecare an au fost date in folosinta circa 4.000 – 5.000 de locuinte pentru tineri. Concret, numai in acest an s-a inregistrat o crestere a constructiilor de 20%, in conditiile in care cresterea economica a fost de doar 6%.
Terenurilor umfla preturile pe piata imobiliara
La randul sau, Robert Negoita, director general Domus Stil, crede ca principalul motiv al costurilor ridicate la locuinte il constituie preturile terenurilor, care au ajuns la niveluri europene. Acest aspect determina, de fapt, piata imobiliara sa fie mereu sus. "Pentru ca preturile sa urmeze un trend descendent este nevoie de o legislatie mai buna", a punctat Robert Negoita. El s-a referit la faptul ca sunt multi cei care tin terenurile cu scopul de a se scumpi, fenomen care franeaza practic piata imobiliara.
O alta problema este situatia terenurilor. "Sunt foarte multe terenuri nevalorificate. De asemenea, avem o poveste fara sfarsit a retrocedarilor de terenuri care, de asemenea, afecteaza piata imobiliara", a aratat ministrul Borbely. Acesta a subliniat faptul ca atunci cand nu esti sigur de posesia unui teren, este greu sa faci investitii. Administratia publica locala trebuie sa pregateasca o legislatie coerenta in acest sens.
Dupa discutia cu dezvoltatorii, problema principala a acestora identificata de Borbely a reprezentat-o deficitul de constructori, la care ministrul a gasit o solutie. El considera ca developerii ar trebui sa aduca in tara constructorii romani plecati in Spania sau Italia, sa-i platesca mai bine, chiar daca vor avea un profit mai mic. "Exista investitii imobiliare unde trebuie sa chemam constructorii de doua sau trei ori la licitatie, deoarece nu multi sunt pregatiti pentru proiecte mari.", a mai spus Borbely.
Investitiile imobiliare importante din Capitala, de peste 800 de milioane de euro (vezi Esplanada!) au reprezentat o alta tema de interes. "Sper ca acest proiect va schimba centrul Bucurestiului. Va fi practic un oras situat langa Biblioteca Nationala, cu muzeu, filarmonica, locuri de distractie, birouri si, bineinteles, locuinte", a precizat Laszlo Borbely. Un alt proiect de care a amintit ministrul este "Dambovita Center", plasat la Casa Radio, constructie care va demara anul viitor. Centrul va costa 300 de milioane de euro si cuprinde hoteluri, dar si investitii imobiliare importante.
Nicoleta Margineanu
nicoleta.margineanu@bankingnews.ro