Produse ecologice pentru constructii – dezvoltarea durabila a Romaniei

Care este cea mai avantajoasă soluţie pentru ieşirea dintr-o situaţie de criză? Adoptând noi politice, noi tehnologii, materiale sau chiar o altă filosofie a ciclurilor economice. Definirea şi aplicarea în ultima perioadă a principiilor dezvoltării durabile, ca metodă activă şi naturală a realizării unor cicluri economice mai lungi, constituie o preocupare constantă atât a structurilor oficiale cât şi neguvernamentale din ţările UE. Subscriind acestui nou tip de abordare sistemică, APMCR îşi propune realizarea unei conferinţe naţionale în data de 07.10.2010, la Complexul Expoziţional Romexpo-Sala Titulescu, cu tema: „Ecomateriale de construcţii – o şansa pentru dezvoltarea durabila a României„

 

Noutatea acestei conferinţe, ne-a declarat dl. Claudiu Georgescu, Preşedintele APMCR, va fi organizarea în paralel cu prezentările şi dezbaterile a unei miniexpoziţii cu produse ecologice pentru construcţii, produse ce valorifica potenţialul agricol sau forestier şi ce pot deschide drumul unei reindustrializări durabile a României, mai ales că directiva EPBD revizuită anul acesta în luna mai stabileşte targheturi ambiţioase pentru 2020 şi anii următori. “Implementarea acestei directive revizuite va genera o piaţă a produselor pentru construcţii de peste 20 mld. Euro în următorii ani şi este păcat să ratăm o asemenea şansă.”

 

Conferinţa va fi structurată pe următoarele teme principale: prezentare şi expunere de ecomateriale pentru construcţii realizate în Romania şi UE; legislaţie – de la definirea ecomaterialelor de construcţii la finanţarea producătorilor; casele ecologice şi casele verzi- concepte, realizări perspective în România; fonduri structurale disponibile pentru aceste activităţi,cooperare în proiecte.
Conferinţa va fi realizată cu sprijinul autorităţilor de resort, al ONG-urilor de profil şi al producătorilor de materiale de construcţii ecologice din ţară şi din UE.

 

„Sperăm ca prin discuţiile ce vor avea loc, prin contactele cu producătorii şi prin interesul arătat de publicul larg acestui domeniu să determinăm adoptarea unor măsuri care să conducă la o abordare sistemică şi chiar a unei strategii naţionale de dezvoltare a producţiei de materiale pentru construcţii, pentru realizarea unei eficienţe energetice a clădirilor compatibilă cu resursele locale de materii prime, astfel încât locuirea să capete alte valenţe calitative decât cele din prezent” a mai declarat Preşedintele APMCR.
 

Alte articole