Conform Indicelui naţional calculat de site-ul imobiliare.ro preţul mediu al apartamentelor, la nivel naţional, a scăzut, în septembrie, cu 1,1 la sută, ajungând la 1.104 euro/mp util, cu 12 euro/mp mai puţin decât în luna august.
Valoarea medie înregistrată la nivel naţional, 1.104 euro/mp util, reprezintă un nou nivel minim pentru segmentul rezidenţial. Cea mai accentuată rată de scădere, de 3,3 la sută, a fost resimţită în Bucureşti. Urmează Timişoara cu o scădere de 2 la sută, Constanţa cu 1,4 la sută şi Braşov cu 1,1 la sută. Cluj-Napoca reprezintă în continuare excepţia de pe piaţa imobiliară din România, aici înregistrându-se şi în luna septembrie o uşoară creştere de 0,5 la sută. Surpriza vine însă de la Iaşi, unde preţurile apartamentelor au înregistrat, per ansamblu, o creştere de 1,1 la sută, potrivit AGERPRES.
Preţurile apartamentelor sunt în prezent cu 10 la sută mai mici faţă de septembrie 2009, când indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.226 euro/mp, iar în comparaţie cu perioada de vârf a pieţei imobiliare autohtone, începutul anului 2008, preţurile sunt aproape la jumătate.
Indicele imobiliare.ro pentru Bucureşti, indică în luna septembrie o valoare medie de 1.193 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi, în scădere cu 3,3 la sută, faţă de luna august. Diferenţa faţă de aceeaşi lună a anului 2009 s-a accentuat, preţurile solicitate în prezent de proprietari şi dezvoltatori fiind cu 8,2 la sută mai mici.
În septembrie, preţul apartamentelor din Bucureşti atinge din nou un prag minim de la începutul crizei imobiliare până în prezent. Tendinţa de scădere a fost resimţită în special la nivelul apartamentelor noi din Capitală a căror preţ a scăzut cu 5 la sută, după ce în august au crescut uşor.
Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna septembrie la 1.359 euro/mp de suprafaţă utilă, în scădere cu 5 la sută faţă de luna august, când valoarea medie a unui metru patrat util era de 1.431 euro.
Preţurile apartamentelor din Braşov au scăzut şi în septembrie, pentru a patra lună consecutiv. De data aceasta, scăderea a fost de 1,1 la sută. Astfel, conform Indicelui imobiliare.ro, în luna septembrie, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare are o valoare de 894 euro/mp de suprafaţă utilă.
În Cluj-Napoca, în luna septembrie, proprietarii apartamentelor vechi au scăzut uşor preţurile, în timp ce dezvoltatorii au mai adăugat două procente la preţurile apartamentelor noi.
În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2009, valoarea actuală este cu 1,6 la sută mai mică. Preţul apartamentelor noi a ajuns la valoarea de 1.039 euro/mp util.
În luna septembrie, preţul mediu practicat pentru apartamentele din Timişoara a scăzut cu încă două procente, astfel încât, cu un preţ mediu de 822 euro/mp util, Timişoara rămâne în continuare oraşul cu cele mai ieftine apartamente dintre cele analizate, mai precizeaza AGERPRES.
Read Full Article