ANL a dat in folosinta – in acest an – 1.938 de locuinte

Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) a finalizat in luna noiembrie 469 de locuinte, destinate inchirierii de catre tineri, totalul unitatilor locative realizate in 2006 prin programul Agentiei ridicandu-se la 1.938 de apartamente, se precizeaza intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Cele mai multe locuinte receptionate in luna noiembrie, respectiv 175, sunt aplasate in Bucuresti. Alte sase judete au beneficiat de programul ANL – Botosani (96 apartamente), Brasov (60), Galati (58), Neamt (44), Bihor (20) si Teleorman (16).

"Blocurile au, in general, 3-4 etaje si sunt impartite in garsoniere si apartamente cu 2 sau 3 camere. De la inceputul anului pana la sfarsitul lunii noiembrie, au fost finalizate si receptionate 1.938 unitati locative pentru tineri", se arata in comunicat.

La finalizarea lucrarilor, locuinte sunt predate primariilor. Autoritatile locale repartizeaza unitatile locative beneficiarilor, cu anumite conditii. Pot primi locuinte construite de ANL tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 ani si 35 de ani, care nu detin o locuinta si sunt angajati cu contract de munca si au activitati in localitatea respectiva
.

Alte articole