Zilele Imobiliare – Targul Imobiliar National, 14 – 17 aprilie 2011

Asociatia Brokerilor Imobiliari (ABI), in parteneriat cu Targul Imobiliar National (tIMOn), are placerea sa va invite in perioada 14-17 aprilie 2011 la “Zilele Imobiliare”, eveniment organizat in cadrul Targului Imobiliar National ce va avea loc in Piata Constitutiei.

 

Prima editie a “Zilelor Imobiliare” aduce in discutie cele mai arzatoare subiecte pentru industria imobiliara autohtona. Într-un moment important cum este actualul context economic, finantatorii, dezvoltatorii, brokeri imobiliari, clienti si alti reprezentanti direct interesati vor dezbate in cele 2 zile de conferinte sansele de relansare ale proiectelor imobiliare abandonate, vor creiona portretul-robot al lucratorului in imobiliare, vor face bilantul programului “Prima casa” sau vor raspunde la intrebarea “Cat de credibili sunt indicii imobiliari?”.

 

Doua zile de conferinte, doua sali in care se vor desfasura simultan workshop-uri, peste 10 subiecte de discutie pe teme de real-estate.

Tot in cadrul “Zilelor Imobiliare”, va avea loc si prima editie a Salonului de joburi dedicat exclusiv domeniului imobiliar (16-17 aprilie).

 

“Criza economica i-a scos din piata pe acei brokeri sau agenti imobiliari care nu erau profesionisti si a dus la aparitia proiectelor imobiliare fantoma. Au ramas in picioare doar aceia care stiu ce inseamna real-estate si cum se face performanta. Criza economica nu ingroapa, ci scoate in fata performerii. Evenimentul este prima oportunitate de a-i strange la un loc pe toti cei direct interesati de domeniul imobiliar,” considera Dragos Vilceanu – Presedintele ABI. 

Alte articole