Echipamentele individuale de protecție sunt printre cele mai eficiente metode pentru a garanta siguranța la lucru. În funcție de aplicația și mediul de lucru unde vor fi folosite, echipamentele de protecție adecvate vor scădea riscurile de accidentare la care se expun lucrătorii. La achiziționarea echipamentelor, fie că vorbim de îmbrăcăminte, bocanci de protecție sau alte tipuri de echipamente, sănătatea și integritatea utilizatorilor ar trebui să fie grija principală. Să nu uităm, lucrătorii din orice domeniu de activitate trebuie să beneficieze de dreptul la muncă în condiții de siguranță.
Achiziționarea unor echipamente de protecție de calitate este un avantaj nu numai pentru utilizatori, dar și o bună investiție de termen lung. Instruirea, utilizarea adecvată și întreținerea echipamentelor de protecție este esențială pentru bunul mers al oricărei afaceri. În lipsa acestora, chiar și accidentele minore pot rezulta în zile de muncă pierdute și o productivitate diminuată. Nu în ultimul rând, investiția în echipamente de protecție de calitate cu o durată de utilizare mai îndelungată poate influența în mod pozitiv bugetul firmei.
În special în mediile de lucru industriale, pe șantiere sau în ateliere auto, riscurile de accidentare sunt la tot pasul. Perechea potrivită de bocanci de protecție poate oferi siguranță și confort timp de câteva luni, pe când încălțămintea de protecție ieftină va trebui schimbată la primele semne de uzură. De la salopetă până la bocancii de protecție, achiziția echipamentelor certificate CE este cea mai bună recomandare. Poate fi tentantă alegerea unor echipamente de protecție mai ieftine, într-adevăr. Dar calitatea îndoielnică și protecția limitată pot crește riscul de accidentare, sau pot chiar pune în pericol viața utilizatorilor.
În mod ideal, și bugetul firmei, și bunăstarea angajaților trebuie să se afle în topul priorităților. Deși motivația principală nu ar trebui să fie controalele și posibilele amenzi, acestea sunt menite să convingă și angajatorii, și angajații de rolul echipamentului de protecție.