Chiriile la locuintele ANL care urmeaza sa fie construite in urmatoarea perioada vor fi limitate prin lege sa nu depaseasca o treime din salariul mediu net.
In proiectul de hotarare de guvern cu privire la programul "Constructia de locuinte cu chirie, realizate prin atragerea capitalului privat", se precizeaza: "Chiria practicata pentru locuinte va acoperi cheltuielile de administrare, impozitele pe cladiri, precum si cheltuielile generate de asigurarea acestora. Cuantumul chiriei nu poate fi mai mare decat o treime din salariul mediu net pe economie, respectiv nu mai mic decat valoarea stabilita de amortizarea locuintei pe perioada normata de viata", potrivit Imopedia.
Cei care vor beneficia direct de aceste locuinte sunt toate categoriile de persoane care nu au resurse financiare suficiente pentru a-si inchiria sau achizitiona o locuinta.