Piata imobiliara din zonele exclusiviste ale Bucurestiului a inceput sa inregistreze o crestere a numarului de tranzactii, potrivit agentiilor imobiliare specializate pe acest segment al pietei.
"In prima parte a anului 2011 se pare ca piata imobiliara a inceput sa se dezmorteasca in ceea ce priveste vanzarile de imobile si in zone rezidentiale mai deosebite, cum ar fi si zona Cotroceni. Desi in aceste zone sunt foarte rare tranzactiile realizate prin creditare acordata prin programul Prima Casa, program care a avut succes in piata imobiliara low-cost, se pare ca au aparut pe piata si cumparatorii cu resurse proprii sau cei care apeleaza la credite ipotecare normale (nu guvernamentale)", a declarat Claudiu Hategan, proprietarul agentiei imobiliare Klaus & Partners.
Agentia sa este specializata pe piata imobiliara din zona Cotroceni si detine siteurile www.vilecotroceni.ro si www.apartamentecotroceni.ro.
Potrivit lui Hategan, ceea ce se cauta in momentul de fata in zone rezidentiale de genul Cotroceni sunt apartamentele cu suprafate cuprinse in intervalul 100-150 mp dar si case si vile cu o curte proprie, cu o valoare nu mai mare de 500.000 euro.
In zona Cotroceni exista 2 tipuri de clienti si anume tineri care apreciaza calitatea comunitatii din zona Cotroceni si care sunt sustinuti financiar de familie in achizitia proprietatilor dar si afaceristi sau personalitati publice care doresc sa locuiasca intr-o zona deosebita a capitalei care pe langa faptul ca este amplasata central mai este si o zona plina de verdeata si foarte bine conectata la toate tipurile de mijloace de transport ale capitalei. Zona Cotroceni este o zona construita in perioada interbelica si vilele sunt construite cu stil, mai spune proprietarul Klaus & Partners.
Desi real-estate-ul din Romania a trecut si inca trece printr-o perioada de regres al preturilor, zona Cotroceni s-a pastrat ca fiind una din cele mai scumpe zone ale capitalei alaturi de cartiere precum Dorobanti Capitale, 1 Mai Casin si Primaverii.
Desi in marea majoritate locuintele din Bucuresti au suferit scaderi de preturi in perioada de recesiune de pana la 60-65%, in zone precum Cotroceni scaderile de preturi au fost un pic mai temperate si anume cuprinse intr-un interval de 45-50%, potrivit proprietarului www.vilecotroceni.ro, site care cuprinde oferte de proprietati imobiliare actualizate la zi.