In sfarsit o veste buna pentru sinistratii din Romania. 42 de familii de sinistrati din Romania vor avea casa inainte de iarna, datorita implicarii ADRA Romania. Prezenti la Calinesti, Milisauti, Dornesti, Patrauti, Siret, Tibeni in judetul Suceava, Dorohoi in judetul Bacau, Salcieni in judetul Tulcea, Margineni in judetul Bacau, voluntarii ADRA in colaborare cu Primariile locale au pus bazele si au ridicat casele acelor proprietari care, din cauza lipsei de resurse umane si materiale, nu puteau valorifica materialele de constructie oferite de Primarie.
Imediat dupa izbucnirea inundatiilor, echipele ADRA s-au deplasat in localitatile Dorohoi, in judetul Botosani, Dornesti si Patrauti, in judetul Suceava, Schineni, Siretu, Serbesti, Saucesti, Asau si Margineni in judetul Bacau si Ceatalchioi in judetul Tulcea, unde au fost oferite 1500 de pachete, ca ajutor de urgenta, constand in alimente, apa, paturi, articole de igiena si haine. Pe langa acestea echipele de voluntari s-au imprastiat printre oamenii disperati incercand sa stea de vorba cu ei si sa le ofere speranta si incredere in viitor.
Dupa aceasta etapa, evaluand nevoile de la fata locului, mai multe echipe de voluntari ADRA din toata tara s-au deplasat in Moldova, in localitatile Dorohoi, Patrauti si Dornesti pentru a ajuta oamenii sa-si curete casele de mal.
Impreuna cu Primariile, ADRA a inceput reconstructia caselor distruse total de ape si repararea celor distruse partial din localitatile Margineni, Darmanesti, Calinesti, Siret, Dorohoi, Dornesti, Milisauti, Tibeni, Salcieni, Ocna Mures. 40 de familii aflate in situatii vulnerabile ( familii numeroase foarte sarace, batrani singuri, familii monoparentale) primesc ajutor ADRA la ridicarea noilor locuinte. Ajutorul consta in: echipe de voluntari constructori, acolo unde este cazul oferirea de materiale necesare finisajelor, mobilier, obiecte electrocasnice, astfel ca inainte de iarna oamenii sa se poata muta in case noi.
”Voluntarii ADRA mi-au fost ca o adevarata familie in aceste momente si imi va fi sa ma despart de ei” a marturisit o batrana din Siret, judetul Suceava, cu lacrimi in ochi privind cum casuta noua prindea contur.