MAPN construieste un complex de locuinte in Drumul Taberei

Ministerul Apararii va construi, in parteneriat cu un investitor privat, un ansamblu imobiliar in cartierul Drumul Taberei din Bucuresti, cuprinzand locuinte destinate atat angjatilor institutiei, cat si vanzarii pe piata, au declarat pentru MEDIAFAX surse din MApN.

Ministerul Apararii Nationale (MApN) detine in proprietate doua terenuri, unul situat pe Drumul Taberei si avand o suprafata de doua hectare, iar celalalt, amplasat pe o strada alaturata, cu o suprafata de 4,6 hectare.

Institutia va pune cele doua terenuri la dispozitia unei companii private, care va fi selectata prin licitatie pentru a finanta construirea, pe intreaga suprafata, a unui ansamblu imobiliar compus din locuinte, spatii hoteliere, cladiri cu sedii de birouri si sali de conferinta.

Prima faza a procedurii va fi etapa de preselectie, in cadrul careia investitorii sau asocierile de investitori interesati sa participe la acest proiect va trebui sa demonstreze, printre altele, ca au capacitatea de a atrage si gestiona in intregime si pe cont propriu resursele financiare pentru construirea complexului.

Competitorii preselectati vor avea consultari cu reprezentantii ministerului si vor depune oferte care sa raspunda cerintelor proiectului, urmand ca, pe baza unor criterii de punctaj, sa fie desemnata compania care va prezenta cea mai eficienta modalitate de valorificare a terenurilor.

"In contrapartida spatiilor realizate pentru minister, investitorul va dobandi in proprietate o cota parte din terenurile in cauza, in vederea realizarii unor spatii de locuit sau diverse, potrivit clauzelor contractuale negociate", au afirmat sursele citate.

Aceste spatii vor putea fi vandute sau inchiriate de catre investitorul selectat pe piata libera, celelalte ramanand la dispozitia ministerului, pentru personalul propriu.

Investitia totala necesara derularii proiectului va rezulta din ngocierile cu investitorii interesati, iar data de incepere a lucrarilor de executie si termenul de finalizare vor fi stabilite dupa incheierea licitatiei, au precizat sursele din MApN.

Sursa: Mediafax

Alte articole