65% dintre judetele din Romania (27 de judete) au peste jumatate dintre locuinte dotate cu sisteme proprii de incalzire, in timp ce doar in 15 judete (inclusiv municipiul Bucuresti) majoritatea locuintelor sunt inca bransate la sistemul centralizat de incalzire, potrivit datelor Ariston Thermo Romania.
In acest moment, in topul judetelor care nu mai depind de sistemul centralizat de incalzire se numara Bistrita-Nasaud, Satu Mare, Alba, Ialomita, Covasna, Sibiu si Maramures, cu aproximativ 90% dintre locuinte incalzite cu centrale termice individuale de apartament.
In acelasi timp, la polul opus, se afla judetele Mehedinti, Giurgiu, Constanta, Bihor si Bucuresti, unde peste 85% dintre locuinte sunt inca bransate la sistemul centralizat de incalzire, conform datelor Ariston Thermo Romania.
Privind vanzarile de centrale termice din acest an, Transilvania se situeaza pe primul loc. Astfel, judete precum Satu Mare, Maramures, Salaj, Cluj, Alba, Harghita, Covasna, Sibiu si Mures au adus aproximativ 25% din vanzarile Ariston, liderul pietei locale de centrale termice.
“Volumul solicitarilor din acesta zona poate fi explicat de existenta unei piete mature, dar si de numarul ridicat de debransari din ultimii ani. De asemenea, in aceste regiuni se resimte inceperea unui proces de inlocuire a centralelor termice instalate in anii de dupa 1990. Acest fenomen s-a resimtit si in rezultatele programului de inlocuire a centralelor vechi de apartament lansat de Ariston in a 2-a jumatate a anului trecut, aproximativ 50% din realizarile acestui program obtinandu-se in Transilvania”, a declarat Catalin Draguleanu, Directorul de Vanzari al Ariston Thermo Romania.
Regiunea Moldova (Suceava, Botosani, Neamt, Iasi, Bacau si Vaslui), unde anul acesta numarul debransarilor a inregistrat un trend ascendent, a reprezentat circa 19% din vanzarile totale ale Ariston, in timp ce peste 22% din volumul vanzarilor a fost realizat in centrul tarii si in Capitala.
In ceea ce priveste zona Dobrogea si Sud Estul tarii, reprezentantii companiei sustin ca acestea formeaza o piata deocamdata relativ restransa deoarece in anumite zone nu a fost inca implementata reteaua de gaz (de exemplu Giurgiu, Tulcea) sau ponderea subventiei pentru furnizarea de incalzire si apa calda menajera a fost ridicata (de exemplu Constanta, unde subventia a fost de 55%).
Referitor la evolutia vanzarilor de centrale termice pentru 2011, Catalin Draguleanu estimeaza ca un impact major il va avea politica de subventii pe care o va adopta Guvernul anul viitor dar si problemele pe care le vor intampina CET-urile in perioada urmatoare.
Oficialul Ariston Thermo Romania apreciaza “Cluj Napoca, Timisoara, Ploiesti, Craiova si municipii din Estul tarii sunt o parte dintre localitatile in care preconizam ca numarul debransarilor va creste accelerat chiar din primavara. Unul dintre factorii decidenti va fi valoarea facturilor la incalzire din aceasta iarna, dupa ce pretul gigacaloriei a fost marit. In Timisoara spre exemplu, costurile incalzirii au crescut cu 40%, in Ploiesti si Braila cu 58%, la Galati cu aproximativ 20% iar la Craiova cu peste 15%”.