Executivul a aprobat, printr-o Hotarare de Guvern, continuarea programului Prima Casa si in anul 2011. Acelasi act normativ stabileste si plafonul garantiilor guvernamentale alocate acestui Program, in anul 2011, respectiv 200 milioane de euro.
„Hotararea adoptata astazi pastreaza acelasi nivel al garantiei de stat, respectiv 75.000 de euro in cazul in care se construieste o locuinta de la zero, 70.000 de euro in cazul in care se achizitioneaza o locuinta noua si 60.000 de euro in cazul in care se achizitioneaza o locuinta veche”, a afirmat premierul Emil Boc in cadrul sedintei de Guvern.
Actul normativ modifica prevederile care se refera la acordarea garantiilor de stat pentru locuintele construite de la zero. Astfel, nu va mai fi nevoie sa existe minimum sapte asociati pentru a incepe o constructie de la zero, sau un ansamblu de locuinte, ci doar de minimum doi asociati. “Pe aceasta cale incurajam, in continuare, constructia locuintelor de la zero, coborand pragul – de la sapte la doi – a numarului de asociati care pot incepe un asemenea demers locativ”, a subliniat primul-ministru.
Şeful Executivului a mai declarat ca la finalul primelor sase luni se va face o evaluare a acestui program. „Daca va fi nevoie de completari suplimentare, vom decide in luna iulie, pana atunci programul merge mai departe in aceasta forma,”, a afirmat premierul Emil Boc.